MENIU

SURSE: Cine face parte din noul guvern

<p>Surse: C&acirc;nd va fi adoptată OUG pentru legile justiţiei. Ce va cuprinde din recomandările Comisiei</p>

Se poartă deja negocieri pentru formarea noului Guvern. Astfel miniştrii fideli lui Mihai Tudose ar urma să părăsească Guvernul,  ALDE îşi va păstra portofliile, iar câţiva miniştri controversaţi vor pleca. De asemenea, se va face loc unor oameni vechi din PSD, cum ar fi Ecaterina Andronescu, cea care a refuzat propunerea să fie premier, dar care va prelua funcţia de ministru al Educaţiei, în locul lui Liviu POP. Totodată, Florian Bodog va pleca din Guvern, iar în locul său va veni Rodica Nassar, acum secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Astfel, ALDE îşi va păstra portofoliile de vicepremier, Graţiela Gavrilescu, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul de Justiţie, Tudorel Toader, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, potrivit unor surse din PSD. 

Vor fi păstraţi Carmen Dan, Mihai Fifor, Lia Olguţa Vasliescu si Petre Daea. Reamintim că şi Mihai Fifor a refuzat propunerea de premier, la fel cum a făcut şi  Ecaterina Andronescu. În schimb, vor pleca Lucian Romaşcanu(Cultură) Felix Stroe(Transporturi), Mircea Titus Dobre(Turism) sau Gabriel Petrea(Dialog social), miniştrii care i-au fost fideli lui Mihai Tudose.

Ce vrea Dragnea 

Reamintim că preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat că speră ca propunerea PSD să se materializeze la Cotroceni, susţinând că nu s-a discutat despre o structură a Guvernului, dar miniştrii vor fi stabiliţi de forurile statutare din partid, premierul propus având drept de veto.

"Fiecare actual ministru va fi analizat cu toată seriozitatea. Dacă îi propunem (n.r: Vioricăi Dăncilă) ca un ministru să rămână, va fi cu argumente serioase, dacă nu, va fi tot pe baza unei evaluări serioase", a declarat marţi Liviu Dragnea, după şedinţa CEx PSD în care s-a decis ca Viorica Dăncilă să fie propunerea PSD pentru funcţia de premier.

Liderul PSD a mai spus că miniştrii vor fi stabiliţi în forurile partidului, nu va veni premierul cu echipa sa. "Componenţa guvernului se discută în structurile statutare, orice premier are drept de veto. Nu poţi să vii în faţa partidului să spui asta e echipa mea", a mai spus Dragnea.