MENIU

Surse: Când va fi adoptată OUG pentru legile justiţiei. Ce va cuprinde din recomandările Comisiei

<p>Surse: C&acirc;nd va fi adoptată OUG pentru legile justiţiei. Ce va cuprinde din recomandările Comisiei</p>

Guvernul va adopta, până pe 20 septembrie o OUG care va corela doar 2 din cele 7 observaţii ale Comisiei de la Veneţia pe Legile Justiţiei, au spus surse politice pentru MEDIAFAX.

Observaţiile acceptate de Executiv sunt cele care fac referire la revocarea membrilor CSM şi la pensionarea magistraţilor după 20 de ani de activitate, au adăugat sursele politice.

Din cele şapte observaţii ale Comisiei de la Veneţia privind Legile Justiţiei, Guvernul va ţine cont de două dintre acestea. Potrivit surselor politice, una dintre observaţiile Comisiei de la Veneţia, pe care Guvernul o va lua în considerare, se referă la Legea 317/2004 privind organizarea CSM, respectiv la modalitatea de revocare a membrilor CSM.

"E criticabil modul prea uşor în care pot fi revocaţi membrii CSM şi în aceste condiţii se creează o instabuilitate la nivelul CSM", au precizat sursele citate. Cea de-a doua observaţie de care Guvernul va ţine cont la modificarea Legilor Justiţiei prin ordonanţă de urgenţă se referă la Legea 303, respectiv pensionarea magistraţilor după 20 de ani de activitate, pentru că "există riscul să depopuleze sistemul de justiţie".

De asemenea, sursele au mai precizat că Guvernul nu este de acord cu observaţiile Comisiei de la Veneţia privind dreptul la libera exprimare. Liviu Dragnea va avea o întrevedere la Parlament cu Călin Popescu Tăriceanu, şi cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pentru a discuta despre o ordonanţă de urgenţă pentru legile justiţiei, dar şi înlăturarea efectolor protocoalelor şi o OUG pe amnistie, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX. "Când pe mine mă acuzi că nu am voie să zic de tine, nici tu nu ai voie să spui de mine, e principiul egalităţilor între puteri", a afirmat sursa citată.

Mai multe articole despre:
guvern OUG legile justitiei