MENIU

Începe Summitul "Iniţiativa celor Trei Mări". Jean Claude Juncker, invitat special la Bucureşti

<p>&Icirc;ncepe Summitul "Iniţiativa celor Trei Mări". Jean Claude Juncker, invitat special la Bucureşti</p>
<p>&Icirc;ncepe Summitul "Iniţiativa celor Trei Mări". Jean Claude Juncker, invitat special la Bucureşti</p>

Summitul "Inițiativa celor Trei Mări" mobilizează forțe importante de ordine. Lideri din 12 state din Europa Centrală şi de Est se reunesc, luni și marți, la București. Nouă șefi de stat și trei președinți de parlament vor căuta soluții pentru dezvoltarea regiunii cuprinse între Marea Neagră, Marea Adriatică și Marea Baltică. Invitatul special al summitului este președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.

Summitul "Iniţiativa Celor Trei Mări" se va desfăşura, în perioada 17-18 septembrie, la Bucureşti.

La acest eveniment vor participa şefi de stat şi reprezentanţi ai acestora din 12 ţări din Europa Centrală şi de Est: Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Croaţia, Republica Cehă, Republica Estonia, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Polonă, România, Republica Slovacă, Republica Slovenia şi Ungaria.

Invitatul special al summitului este președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.

Mobilizare fără precedent a Jandarmeriei

Jandarmeria Română precizează că, la Summitul "Inițiativei celor Trei Mări", va asigura ordinea publică pe toate traseele oficialilor, iar luptători din cadrul Brigăzii Speciale vor reprezenta rezerve de intervenție anti-teroristă. Dacă se va impune, jandarmii vor ajuta și Poliția.

"Cu ocazia Summitului celor Trei Mări, Jandarmeria Română va asigura măsurile de ordine publică pe traseele de deplasare - la locurile de cazare ale oficialităților, precum și la locurile de întâlnire ale acestora. Luptători din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei vor constitui rezerve de intervenție anti-teroriste. De asemenea, în cazul producerii unor situații deosebite, avem capacitatea de a sprijini pe colegii noștri din cadrul poliției sau ale celorlalte structuri care gestionează situații de urgență. Vom asigura pe toate traseele, atât la locurile de cazare, cât și unde se vor desfășura, în București, celelalte ședințe oficiale", a declarat plutonierul Alin Basuc, reprezentantul Jandarmeriei Române.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, summitul de la București va reprezenta oportunitatea politică de a valida liniile directoare strategice care stau la baza dezvoltării viitoare a Inițiativei celor Trei Mări. Astfel, această platformă politică flexibilă are ca prim obiectiv dezvoltarea economică a statelor din regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est, prin creșterea interconectivităţii, în special pe axa Nord-Sud, dar nu numai, în trei domenii principale - transport, energie, digital - şi stimularea competitivităţii economiilor statelor participante.

Al doilea obiectiv vizează creșterea convergenței reale între statele membre ale UE, contribuind astfel la întărirea unității și coeziunii în cadrul Uniunii, pentru a permite continuarea politicii de integrare europeană, ca bază pentru relansarea proiectului european.

În al treilea rând, Inițiativa are rolul de a contribui la consolidarea relaţiei transatlantice, prin încurajarea prezenței economice a SUA în regiune ca un catalizator pentru o cooperare consolidată și ca parte a parteneriatului transatlantic.

Summitul găzduit la București de preşedintele Klaus Iohannis va contribui, totodată, într-o manieră concretă, la procesul de dezvoltare a cooperării regionale, marcând trecerea Inițiativei în faza rezultatelor tangibile, mai notează sursa citată. Astfel, Summitul urmărește exprimarea susținerii politice a statelor participante la Iniţiativă cu privire la o listă regională de proiecte prioritare de interconectare în domeniile energiei, transporturilor și digital, propuse de guvernele statelor participante, crearea unei rețele a Camerelor de Comerț din statele participante la Inițiativă, demararea demersurilor pentru înființarea unui Fond de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări şi lansarea oficială a site-ului Iniţiativei.

În marja Summitului, va avea loc, la Romexpo, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, prima ediție a Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, co-organizat de Administrația Prezidențială a României și Camera de Comerț și Industrie a României, în cooperare cu Consiliul Atlantic al Statelor Unite și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

La Forumul de Afaceri vor participa companii și oficiali guvernamentali din statele partenere în cadrul Inițiativei, din celelalte state membre UE, din Statele Unite ale Americii, din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina și Georgia, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai instituțiilor financiare europene și internaționale, precum și reprezentanţi ai think-tank-urilor şi mediului academic.

Obiectivul Forumului este să stimuleze inițiativele de afaceri şi investițiile în regiune, să dezbată implementarea proiectelor prioritare, dar și să abordeze factorii potențiali de creștere și inovare, cum ar fi IMM-urile, antreprenoriatul tânăr, start-up-urile și incubatoarele de afaceri din regiune. În cadrul Forumului, vor fi organizate întâlniri de tip bussiness-to-business şi business-to-government, precum şi paneluri de dezbateri de tip policy care vor analiza implicațiile strategice ale evoluţiilor din cadrul Iniţiativei.

Președintele României, Klaus Iohannis, va deschide Forumul de Afaceri luni, 17 septembrie a.c., și ulterior va participa  la o sesiune plenară prezidenţială alături de Președintele Croației, doamna Kolinda Grabar-Kitarović, Președintele Poloniei, domnul Andrzej Duda, Președintele Republicii Federale Austria, domnul Alexander van der Bellen, și de Comisarul European pentru Dezvoltare Regională, doamna Corina Crețu.

În seara zilei de 17 septembrie, Președintele României va fi gazda, la Palatul Cotroceni, a unui eveniment cultural dedicat Centenarului României Moderne și a unui Dineu de Gală cu o participare prestigioasă.

Marți, 18 septembrie a.c., va avea loc Sesiunea Plenară a Summitului, care va fi moderată de Președintele Klaus Iohannis. Ulterior, Președintele României va susține declaraţii de presă, alături de  Președintele Croației, doamna Kolinda Grabar-Kitarović,  de Prim-ministrul Poloniei, domnul Mateusz Morawiecki, și de domnul Rick Perry, Secretarul Energiei al SUA.

Reprezentarea statelor participante la Summitul de la București va fi asigurată la cel mai înalt nivel, prin prezența anunțată a nouă Președinți de stat, doi Președinți de Parlamente naționale, un Prim-ministru și un ministru al Afacerilor Externe.

Totodată, la Summit vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Inițiativei, Comisia Europeană, prin Președintele Jean-Claude Juncker, guvernele Statelor Unite ale Americii, în persoana Secretarului Energiei, Rick Perry, și al Germaniei, prin ministrul federal al Afacerilor Externe Heiko Maas, precum și instituțiile financiare europene și internaționale, prin Președinții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Sir Suma Chakrabarti, și al Băncii Europene de Investiții, domnul Werner Hoyer. Banca Mondială va fi, de asemenea, reprezentată la lucrările Summitului.

Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Primele două Summituri ale Inițiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, și Varșovia, în 2017.

Mai multe articole despre:
Jean Claude Juncker summitul celor trei mări