MENIU

STENOGRAME. Şerban Nicolae, limbaj de cartier, în şedinţă: "Prost, nespălat, sare mătreaţa din el"

Lipsa de bun simţ nu are limite, se pare. Într-o şedinţă a conducerii Senatului de la începutul lunii aprilie, liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, l-a jignit în mod repetat pe senatorul USR Mihai Goţiu. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu doar că n-a încercat să-l tempereze pe Şerban Nicolae, ci i-a spus că „nu merită să ne mai enervăm“, apoi l-a ameninţat pe Mihai Goţiu că-i taie microfonul şi, în final, l-a pofitit afară din sală, anunţă Adevarul.

Disputa dintre Şerban Nicole şi Mihai Goţiu n-a plecat de la un proiect de lege aflat pe ordinea de zi, ci de la faptul că liderul senatorilor PSD şi-a amintit că Mihai Goţiu l-a acuzat, într-o conferinţă de presă, că „face legi pentru corupţi“.

„Nu ideea că sunt avocatul corupţilor mă deranjează“, a admis Şerban Nicolae, dar cu toate astea a lansat o serie de jigniri - „la microfon, ca să rămână întregistrate“- către Mihai Goţiu, printre care: se dovedeşte a fi analfabet şi confundă semantica cu semiotica. Nu mă deranjează nici măcar că doarme în plenul Parlamentului şi că sare mătreaţa din el. înainte să-şi întindă mucozităţile pe cămaşă . Scârba este cea care mă împiedică să pronunţ nume. Faptul că unii se comportă ca mucii de pe piept ai lui Nicuşor Dan, nu mă interesează. nu pot fi avocatul nici al nespălaţilor şi nici al proştilor, aşa că sunteţi în siguranţă

Iată stenograma şedinţei din 3 Aprilie: 

Călin  Popescu-Tăriceanu: Suntem în cvorum? 8? Perfect. Dragi colegi, vă propun, aşadar, să începem şedinţa. Dacă sunt observaţii la ordinea de zi sau completări, vă rog. La suplimentare avem două puncte, dintre care unul al dumneavoastră, domnule senator.

Şerban Nicolae: Domnule preşedinte, dacă îngăduiţi, nu e problemă de ordine de zi. Vreau doar să-mi exprim dezgustul faţă de gestul unui domn senator care şi-a permis ca, într-o conferinţă de presă, să facă nişte afirmaţii la adresa mea, să spună nişte minciuni, cum că eu fac nişte propuneri legislative pentru corupţi. Pe mine nu mă deranjează că, încercând să fie preţios, se dovedeşte a fi analfabet şi confundă semantica cu semiotica. Nu mă deranjează că vorbeşte de Parlament şi de Senat ca fiind două instituţii diferite, nu mă deranjează nici măcar că doarme în plenul Parlamentului şi că sare mătreaţa din el. Mă deranjează însă când îşi permite cineva să spună asemenea minciuni la adresa mea. Am vorbit la microfon ca să rămână înregistrat. Aşa ceva eu unul nu permit. Am o vârstă, am fost trimis aici de electorat şi am depus un jurământ. Nu mi-am permis niciodată să fac asemenea afirmaţii la adresa unui parlamentar, iar dacă persoana în cauză are şi funcţie de conducere în Senat, ar fi trebuit măcar cei şapte ani de acasă să-i spună că e o chestiune de bun-simţ să nu spui minciuni. Mulţumesc.

Călin Popescu-Tăriceanu: Domnule senator, am înţeles toate comentariile, toate observaţiile, dar n-am înţeles cine e persoana, pentru că nu am urmărit în spaţiul public această declaraţie.

Nicolae: De scârbă nu am rostit niciun fel de nume. De altfel, vă aduceţi aminte că este în linia a ceea ce ni s-a mai spus nouă de către un deputat – e adevărat, înainte să-şi întindă mucozităţile pe cămaşă – că suntem nişte hoţi, nu mai ştiu ce ne-a mai zis. Deci e în linia aceloraşi comportamente demne, probabil, de un cu totul alt nivel, mult mai jos, de o lipsă crasă de educaţie şi de asemenea atitudini inacceptabile.

Călin Popescu-Tăriceanu: Eu am înţeles şi aş fi tentat să spun că cel care este vizat implicit să ia seama, vă rog. Aş dori foarte mult ca asemenea comentarii să nu mai apară în discursul parlamentarilor cu privire la alţi colegi sau cu privire la instituţie.

Mihai Goţiu: Domnule preşedinte, pot să intervin şi eu?

Călin Popescu-Tăriceanu: Înţeleg că sunteţi vizat de aceste remarci?

Mihai Goţiu: Dacă mi se dă cuvântul, vreau să-l întreb pe domnul Şerban Nicolae… să spună, cu subiect şi predicat, dacă este vorba de mine şi tot ceea ce a afirmat până în acest moment se referă la mine sau nu.