MENIU

STENOGRAME. Gheorghe Bunea Stancu: Va intra băiatu' meu, e normal să preia ce e al familiei

Președintele Cj Brăila, Gheorghe Bunea-Stancu (PSD), era interesat ca firma pe care o controla indirect, Concivia SA, să fie preluată de fiul său. Bunea Stancu deţine 62,5% din acţiunile Bursagrirom, iar aceasta este acţionar majoritar, cu 53% din acţiuni, la Concivia. Compania era abonată la contracte publice, scrie evz.ro. 

Totodată, potrivit DNA, președintele CJ Brăila a afirmat că „firmele sunt controlate de noi” şi că „lucrurile trebuie discutate în faţa lui, ca să nu fie probleme”, aspecte care denotă interesul major pe care îl manifesta inculpatul Gheorghe Bunea Stancu în administrarea SC Concivia SA Brăila.

 

Potrivit rechizitoriului DNA, cu ocazia unei discuţii purtate în cursul anului 2011, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, folosind un terminal mobil al cărui titular figura SC Concivia SA Brăila, l-a contactat pe reprezentantul unei societăţi din Brăila, căruia i-a transmis că „a dat indicaţii foarte clare ca să nu se întâmple absolut nimic din punct de vedere al conducerii executive a SC Concivia SA” şi că în noul Consiliu de Administraţie va intra fiul său, Răzvan, pentru că „i se pare normal ca băiatul să preia ce e al familiei”.

 

 

Gheorghiță Șorici: Da!

Gheorghe Bunea Stancu: Bună dimineaţa!

Gheorghiță Șorici:  Trăiţi, dom' preşedinte!

Gheorghe Bunea Stancu: Deci, am discutat ieri... ordinele alea de zi care le aveţi voi astăzi şi la CONCIVIA şi la tine... Vezi de treaba ta, că am dat indicaţii foarte clare că... nu se întâmplă absolut nimic din punct de vedere al conducerii executive... a ... societăţii!... O să fie câteva chestii, o să despărţim activitatea de alta... Deci, le-am dat aşa o linie, ca să... ca să fie cât de cât şi corectă faţă de acţionari şi să vă creeze şi vouă posibilitatea să vă organizaţi mai bine. Se va schimba în Consiliu' de Administraţie, în locu' lu' CRISTI NICOLAE, care produce foarte multe... discuţii, ca să nu spun altceva... va intra băiatu' meu, va intra RĂZVAN, ca să nu intre altcineva să avem dureri de cap. În rest, nu se schimbă absolut nimic. Iar io pe CRISTI... o să-i explic io că... e mai bine şi pentru el şi pentru mine, aşa că nu vreau să am discuţii interminabile pe tema asta. Că   nu-mi face bine nici mie, nici lui. Că şi el are un stil din ăsta care confundă lucrurile de multe ori. Da'... da' mi se pare normal băiatu' să înceapă să preia ce este al familiei... Este o chestie corectă din toate punctele de vedere. Ţi-am spus, ca să ştii. În rest, surprize nu sunt. N-ai alte surprize.

 

Gheorghiță Șorici:  Da, dom' preşedinte!

Gheorghe Bunea Stancu: Se va vota pentru repartizarea dividentelor, ăia 31... O să vedem dacă, din 34,5, 31 să se ducă pe dividente, vom vedea dacă... îi vom şi lua efectiv. Deocamdată, vorbim de... Îs vorbe, ştii?

Gheorghiță Șorici:  Am înţeles. Bine!

Gheorghe Bunea Stancu:  Altceva nu, nu sunt alte probleme, ca să... nu-ţi faci... Nu-i o problemă din punctu' ăsta de vedere. Deci, nu se pune problema schimbării conducerii şi aşa mai departe, da?

Gheorghiță Șorici:   ...?.... Da. Bun, mulţumesc!

Gheorghe Bunea Stancu: Da' tu nu spui nimica... Io ţi-am spus ca să nu stai cu grijă, că...

Gheorghiță Șorici:  Am înţeles, dom' preşedinte, da!

Gheorghe Bunea Stancu:  Vezi-ţi de ale tăle!...

Gheorghiță Șorici:   Nu, păi io oricum...

Gheorghe Bunea Stancu:  Şi dacă a intrat... Dacă a intrat RĂZVAN acolo... Cum?

Gheorghiță Șorici:   Io oricum mi-am propus să nu fac comentarii...

Gheorghe Bunea Stancu:  Da' nu-s, dom'le!... Tu iei act de ele şi dup-aia o să le mai discutăm, nu... Deci, firmele sunt controlate de noi, nu de... alţii care prind avioane. Lasă-l pe PETRICĂ! Când bea un whisky, prinde... El are şi puţină dreptate. Da' lucrurile să le discutaţi în faţa mea, ca să n-avem probleme! Hai!

Gheorghiță Șorici:   Bine! Trăiţi!”