MENIU

SRI: România, naţiune-lider în cadrul fondului de sprijin cibernetic pentru Ucraina

<p>Rom&acirc;nia, naţiune-lider &icirc;n cadrul fondului de sprijin cibernetic pentru Ucraina</p>

"În contextul evenimentelor generate de tensionarea relațiilor ruso-ucrainene și pe fondul necesității Alianței Nord-Atlantice de a-și întări granița de est, au fost implementate noi măsuri de securitate, sens în care a apărut și ideea creării, pe baza contribuţiei voluntare a ţărilor membre NATO, a unui Fond de Sprijin (Trust Fund) pentru dezvoltarea capacității de apărare cibernetică a Ucrainei", anunţă SRI.

"Expertiza pe care SRI o deține în domeniul securității cibernetice - apreciată atât în proiecte desfășurate în țara noastră, cât și în cadrul cooperării cu NATO, prin contribuții la crearea de platforme specifice și prin participarea activă la exerciții precum Cyber Coalition – a fundamentat aprobarea, de către CSAT, a participării ţării noastre, prin Serviciul Român de Informaţii, în calitate de națiune-lider, la acest Fond.

Ca urmare, CSAT a aprobat transmiterea acestei decizii către NATO, iar în cadrul Summit-ului NATO din Țara Galilor (4-5 septembrie a.c.), România și-a declarat disponibilitatea de a îndeplini rolul de națiune-lider a Fondului de Sprijin pentru apărarea cibernetică a Ucrainei.

Această calitate presupune definirea, de către specialiştii naţionali în securitate cibernetică, în baza dialogului cu partea ucraineană, a cerințelor tehnice și a arhitecturii unui sistem de protecție a unor infrastructuri critice IT&C împotriva amenințărilor cibernetice. De asemenea, o altă sarcină a naţiunii-lider se referă la identificarea altor state NATO ca și contributori la Fond, astfel încât să se poată asigura resursele financiare pentru implementarea proiectului definit. Nu în ultimul rând, națiunea-lider va asigura managementul de proiect și instruirea specialiștilor ucraineni în vederea exploatării eficiente a sistemului.

Având în vedere evoluţiile de securitate în domeniu, România, prin instituţiile abilitate, acordă o atenţie deosebită prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa sa şi a aliaţilor săi", precizează Serviciul Român de Informaţii într-un comunicat.

Mai multe articole despre:
România Ucraina fond NATO SRI aparare cibernetica