MENIU

Şova: Lotul I al autostrăzii Nădlac-Arad va fi gata la începutul anului viitor

Şova: Lotul I al autostrăzii Nădlac-Arad va fi gata la începutul anului viitor

Lotul I al autostrăzii Nădlac-Arad va fi gata în ianuarie-februarie 2015, lucrările derulându-se în termen, a declarat, joi, la Simeria, într-o conferinţă de presă, ministrul Transporturilor, Dan Şova, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a inspectat, joi, tronsoanele de autostradă Arad-Nădlac, Lugoj-Deva şi Orăştie-Sibiu, iar la final a anunţat că lotul I al autostrăzii Nădlac-Arad va fi gata la începutul anului viitor.

"Pe tronsonul Nădlac-Arad, lotul I, s-au apucat de lucru, au ordinul dat din decembrie. (...) Mai sunt de lămurit documente la Ministerul Transporturilor, legate de autorizaţiile vechi de construire şi autorizaţia nouă de construire. Acolo suntem în termen, eu sper că în ianuarie-februarie la anul, cel mai târziu, vor termina şi Nădlac-Arad", a declarat ministrul Transporturilor.

El a adăugat că la acest tronson mai sunt de clarificat soluţiile pentru porţiunea de autostradă din zona de frontieră cu Ungaria, pentru eliminarea unor potenţiale blocaje în zilele de sâmbătă şi duminică, atunci când traficul greu este oprit pe drumurile din ţara vecină.

Ministrul Transporturilor a afirmat că a discutat cu constructorul, iar una dintre soluţiile propuse este construirea unei benzi de staţionare pentru TIR-uri şi camioane.

"Din cauză că în Ungaria nu se circulă cu tonaj mare sâmbăta şi duminica, TIR-urile trebuie să staţioneze. Mai sunt şi controalele vamale. Ca să nu staţioneze pe autostradă, au fost prezentate soluţii şi vor face bandă pentru TIR-uri şi camioane", a declarat ministrul Şova.

Ministrul Şova a adăugat că în următoarele două săptămâni vor fi purtate discuţii şi cu Poliţia de Frontieră privind ultimii 300 de metri de autostradă, înainte de graniţă, deoarece benzile de staţionare pentru TIR-uri se vor putea face doar pe teritoriul României, întrucât în Ungaria spaţiul de lângă frontieră este declarat sit Natura 2000.

Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 de kilometri. Primul a fost adjudecat de consorţiul româno-portughez Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 382,9 milioane de lei, iar lotul al doilea (16,6 kilometri) de compania germană Alpine Bau, pentru 411,4 milioane de lei.

CNADNR a reziliat însă, în 2012, contractul pentru primul tronson, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor, iar anul trecut a reziliat şi contractul de proiectare şi execuţie a lotului 2, după falimentul Alpine Bau.

La finele anului trecut, CNADNR a atribuit asocierii italo-germane Astaldi - Max Boegl un contract de 308 de milioane de lei (69 de milioane de euro), cu TVA, pentru finalizarea primului tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, care fusese început de constructorul Romstrade.

Contractul de proiectare şi execuţie al autostrăzii Nădlac - Arad şi drum de legătură, Lot 1 - km 0+000 - km 22+218, a fost atribuit în 19 decembrie, în urma unei licitaţii deschise, pentru preţul cel mai scăzut.

Mai multe articole despre:
autostradă Arad contract Nădlac Dan Şova