MENIU

Şova l-a demis pe şeful Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti pentru licitaţii incorecte

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a anunţat, marţi, că l-a demis pe directorul general al Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti, Flaviu Hoţopan, pentru "licitaţii incorecte".

"De ce l-am dat afară? Vă spun public de ce l-am dat afară: pentru că licitaţiile pe care le organiza, care au fost organizate la nivelul Autorităţii Metropolitane, erau făcute incorect în raport cu legea", a spus marţi, ministrul Transporturilor, răspunzând unei întrebări.

Conducerea Autorităţii a fost preluată interimar de un adjunct, noul director general urmând să fie numit în perioada următoare, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii ministerului.

Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti eliberarează licenţele de traseu pentru efectuarea serviciului regulat de transport public de persoane în zona metropolitană Bucureşti.