Sorin Roşca Stănescu: "Kovesi şi Baltag, despre ineficienţa sistemul represiv"
A devenit o modă în România. Este ca la concurs. Toată lumea trece pe la Parchet. Iar apoi în instanţă. Până la Înalta Curte. În final, începe defilarea prin penitenciare. Asta se întâmplă în vreme ce, şefa DNA, doamna Laura Codruţa Koveşi admite, în fine, că nu a fost diminuată corupţia. În ciuda spectacolului cu cătuşe. Care durează de zece ani.
Într-o singură zi, astăzi, ce aflăm? Că doi foşti preşedinţi ai României se confruntă, unul cu Parchetul General, celălalt cu Înalta Curte. Ion Iliescu este anchetat pentru mineriadă. Sau pentru “revoluţie”. Nici noi nu mai ştim pentru ce. Iar domnul Traian Băsescu face,de acum, pârtie, atât la Parchet, cât şi la Înalta Curte. Pentru tot felul de plângeri penale. La bursa pariurilor, cei mai mulţi jucători susţin că, mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre cei doi va ajunge după gratii. Sau vor fi condamnaţi în contumacie.
Un prim-ministru a avut deja două condamnări. Ambele cu cântec. Dar şi-a ispăşit pedepsele. Este vorba de Adrian Năstase. Un alt prim-ministru, Victor Ponta, are deja un dosar penal. Pe drum este al doilea.
Citeşte continuarea pe corectnews.com.