MENIU

Sorin Grindeanu, întâlniri pe bandă rulantă cu ambasadorii străini acreditați în România

Premierul Sorin Grindeanu va avea marți o întâlnire cu ambasadorul Republicii Federale Germane, Excelența Sa Cord Hinrich Meier-Klodt, iar apoi, o altă întâlnire cu reprezentanți ai companiei Airbus, împreună cu reprezentanți ai Ambasadelor Franței și Germaniei. Luni, acesta a avut o întâlnire cu ambasadorul Italiei în România.

Întâlnirile sunt disponibile pe agenda Guvernului. Luni, premierul Sorin Grindeanu l-a primit la Palatul Victoria, pe ambasadorul Republicii Italia în România, Excelența Sa Diego Brasioli.

În cadrul întrevederii, au fost trecute în revistă relațiile bilaterale între cele două țări, context în care șeful Executivului a subliniat buna cooperare în domeniul economic. Totodată, cele două părți au apreciat necesară întărirea cooperării sectoriale în domeniile transporturi, infrastructură, energie și IT&C.