MENIU

Sondaj cumplit pentru PSD. PNL ar obţine cele mai multe voturi, dacă ar avea loc alegeri

Veşti proaste pentru PSD. Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare, PNL ar obţine 42% din totalul voturilor, iar PSD 35%, arată Barometrul INSCOP Research realizat la comanda ziarului ”Adevărul”.

De precizat că 37,4% din populaţie nu a indicat o opţiune de vot (23,6% nehotărâţi, 9,3% nu merg la vot, 4,5% nonrăspunsuri). De asemenea, este important de reţinut că până în iulie 2015, UNPR a fost măsurat împreună cu PSD.

Deşi UNPR este prezent în coaliţia de guvernare, modul în care a precizat că va aborda alegerile din 2016 a condus la măsurarea separată şi individualizarea în lista noastră a acestui partid începând cu luna septembrie. Reorganizările politice din ultima vreme au dezavantajat deocamdată PSD, care decontează în plus şi o erodare firească pentru un guvern aflat spre final de mandat.

PC s-a asociat cu PLR şi a constituit ALDE, UNPR s-a individualizat faţă de PSD în perspectiva anului electoral 2016 şi a beneficiat de pe urma prezenţei publice semnificative pe parcursul verii a lui Gabriel Oprea.

În concluzie, între partidele „mici”, UNPR şi UDMR se aşează în jurul cifrei de 5%, în timp ce alte partide mici au deocamdată cotaţii sub 3%, unele pentru că la un moment dat au dezamăgit electoratul (PMP 2,5%, PRM 1,3%, PNŢcd 1%), altele pentru că nu s-au instituit încă pe scena politică românească şi au încă probleme inclusiv la capitolul notorietate (ALDE, PSRO, M10, PRU), scrie Adevarul.