MENIU

Sondaj cumplit pentru Klaus Iohannis. Preşedintele scade în încrederea românilor

Președintele Klaus Iohannis conduce în topul încrederii românilor, fiind urmat de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ambasadorul României în SUA, George Maior, și de premierul Victor Ponta, potrivit Barometrului INSCOP - ADEVĂRUL despre România, realizat de Inscop Research la comanda cotidianului "Adevărul".

Conform cercetării sociologice, 58,6% dintre respondenți afirmă că au încredere multă și foarte multă în președintele Klaus Iohannis (față de 61,6% în iulie).

Șeful statului este urmat în clasament de Mugur Isărescu cu 41,6% încredere multă și foarte multă (față de 42,8% în cercetarea din luna iulie). George Maior se clasează pe locul al treilea cu 29,7% dintre opțiuni (față de 27,6% în iulie). Pe locul al patrulea se situează premierul Victor Ponta cu 22,8% din opțiunile de încredere multă și foarte multă (față de 21,7% în luna iulie).

Poziția a cincea este ocupată de vicepremierul Gabriel Oprea cu 21,7% încredere multă și foarte multă (față de 17,4% în luna iulie). Urmează Mihai-Răzvan Ungureanu cu 20,3% (față de 19,7% în luna iulie), Călin Popescu-Tăriceanu cu 18,4% (16% în iulie), Alina Gorghiu cu 16,8% (15% luna iulie), Liviu Dragnea cu 16% (9,2% în iulie), Cătălin Predoiu cu 15,8% (16,8% în iulie), Mircea Geoană cu 15,6% (16,1% în iulie), Traian Băsescu cu 15,5% (15% în iulie), Sorin Oprescu 13,9% (21,8% în iulie).

Pe ultimele poziții ale clasamentului încrederii în personalitățile publice se situează Vasile Blaga cu 13,2% încredere multă și foarte multă (10,9% în iulie), Monica Macovei cu 12,8% (14,4% în iulie), Crin Antonescu cu 10,6%, Ion Iliescu cu 9,3% (9% în iulie), Elena Udrea cu 5,2% (5,1% în iulie), Kelemen Hunor cu 4,1% (2,3% în iulie) și Laszlo Tokes cu 3,2% (2,5% în iulie).

Barometrul INSCOP — ADEVARUL despre România a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul în perioada 10 — 15 septembrie 2015. Volumul eșantionului a fost de 1.085 de persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/ minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.