MENIU

Sondaj București: Cursă strânsă Gabriela Firea și Nicușor Dan. Cum stă Rareș Bogdan

Un sondaj Psiho Global Consult comandat de Nocușor Dan arată că Gabriela Firea ar câștiga alegerile pentru primăria Capitalei dacă Opoziția nu intră cu un singur candidat în scrutin. Întrebați cine ar trebui să fie candidatul unic al Alianței 2020 USR PLUS la Primăria Capitalei, participanții la sondaj l-au indicat ca primă opțiune, în proporție de 30%, pe Nicușor Dan. Pe locul doi, cu 11%, se află Vlad Voiculescu.

Actualul primar al Bucureștiului, Gabriela Firea, ar câștiga alegerile pentru Primăria Generală cu 29% din voturi, fiind urmată de Nicușor Dan cu 28%.

Pe locul 3 apare europarlamentarul PNL Rareș Bogdan, cu 22%, iar pe locul 4, fostul ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș, Vlad Voiculescu, care ar obține 12%. În clasament, pe ultimul loc, apare și deputatul PMP Robert Turcescu, care este creditat cu 4% dintre opțiunile de vot.

Potrivit sondajului, dacă bucureștenii ar avea de ales dintre primii trei clasați, Nicușor Dan ar obține 41%, Gabriela Firea – 31%, iar Rareș Bogdan – 28%.

Întrebați cine ar trebui să fie candidatul unic al Alianței 2020 USR PLUS la Primăria Capitalei, participanții la sondaj l-au indicat ca primă opțiune, în proporție de 30%, pe Nicușor Dan. Pe locul doi, cu 11%, se află Vlad Voiculescu.

Datele apar într-un sondaj realizat de Psiho Global Consult la comanda lui Nicușor Dan, în perioada 23 – 29 iulie 2019 prin metoda CATI (interviuri telefonice), cu o marjă de eroare de 3,4%.