MENIU

Simulări pentru creșterea pensiilor: 3 scenarii de majorare - Calculele Ministerului Muncii

Simulări pentru creșterea pensiilor

Ministerul Muncii face simulări pentru a vedea cu cât ar putea majora pensiile în acest an. Potrivit unor surse Realitatea PLUS, sunt 3 scenarii de majorare - creșteri 5%, 8% sau 10%.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, încă de marți, la Buzău, că Guvernul va veni cu un plan de creștere a pensiilor. Acesta a susținut că nu se poate folosi scuza că nu cresc pensiile ca să nu crească inflația.

„Evident că și pensiile trebuie să crească, așa cum cresc salariile când avem inflație. Este imoral și incorect ca prețul unor crize să fie plătit numai de pensionari. Pensionarii nu au nicio posibilitate să intervină cum are cineva care e în puterea forțelor. Mi se pare rezonabil ca nivelul pensiei să fie adaptat situației. Guvernul va veni cu un plan serios care abordează frontal această chestiune”, a afirmat președintele Klaus Iohannis.

Cu cât ar putea crește punctul de pensie - Calculele Ministerului Muncii

Punctul de pensie: 1.586 de lei

Majorare 5%: aprox. 80 de lei

Majorare 8%: aprox. 126 de lei

Majorare 10%: aprox. 158 de lei

Mai multe articole despre:
calcule scenarii pensie majorari