MENIU

Sfidare totală: maghiarii fac propriul recensământ în România 

Pentru prima oară în ultimii 30 de ani, în Oradea s-au desfășurat trei recensăminte ale populației. Partidele minorităților UDMR și PPMT și-au deschis propriile centre de recenzare tocmai pentru a înregistra corect cât mai mulți etnici maghiari, susțin lideri celor două formațiuni. 

Este scandal în Oradea, după ce două partide ale minorităților și-au deschis propriile centre de recesămant și acuză că statul nu îi numară corect pe maghiari. O publicație locală susține că noile centre de autorecenzare funcționează cu voluntari neautorizați ca operatori de date cu caracter personal și răspândesc mesaje propagandiste în mediul online.

"De noi depinde dacă ponderea maghiarilor rămâne peste 20%", "Trebuie să ne păstrăm proporțiile etnice de până acum și drepturile noastre împreună cu ele, nu putem da înapoi", au fost câteva dintre mesajele alarmiste din online, menite să îi atragă pe minoritari.

Pe de altă parte, liderul partidului UDMR acuză Primăria că a angajat persoane vorbitoare de limbă maghiară în doar 4 dintre cele 14 centre oficiale din Oradea, dar și că nu a angajat suficienți recenzori de teren etnici maghiari. Reprezentanții Primăriei însă au venit cu o reacție și susțin că selectarea recenzorilor s-a făcut conform legii. Mai mult, primăria ar fi plătit zeci de materiale în limba maghiară în ziarele și site-urile locale tocmai pentru a-i încuraja pe recenzori vorbitori de limba maghiară să aplice pentru posturile respective.

"UDMR face tot felul de reclamații, dar nu are dreptate. Au avut pretenții să fie puși recenzori candidații lor și au amestecat politica în recensământ. Nu știu de ce se bagă un partid într-o chestiune tehnică", a declarat Dana Pașc, directoarea Direcției Județene de Statistică Bihor.