MENIU

Şerban Nicolae, după sloganul noaptea ca hoţii: Mântuitorul a înviat tot noaptea, s-a născut noaptea

Senatorul PSD Şerban Nicolae, preşedinte al Comisiei juridice, a declarat ironic în timpul dezbaterilor pe legea graţierii, făcând aluzie la sloganul „noaptea ca hoţii”, că „şi Mântuitorul a înviat tot noaptea, s-a şi născut noaptea”, adăugând că „toate domnişoarele cu barbă o să protesteze”. El i-a anunţat pe membrii Comisiei juridice a Senatului că următoarea dezbatere pe proiectul de lege al graţierii va avea loc miercuri, 19 aprilie, „pe zi”.

„Având în vedere că aceasta este săptămâna ce precede Învierea... Mă rog, şi Mântuitorul a înviat tot noaptea, s-a şi născut noaptea, toate domnişoarele cu barbă o să protesteze. Vă propun ca următoarea şedinţă consacrată acestei dezbateri (...) să aibă loc miercuri după-amiază (...) Miercuri, 19 aprilie, pe zi, urmează să facem o nouă dezbatere”, a declarat Şerban Nicolae, potrivit News.ro.

De altfel, pe parcursul şedinţei Comisiei juridice a Senatului în care s-a vorbit despre proiectul de lege al graţierii, Şerban Nicolae a avut o serie de ironii la adresa celor care au criticat amendamentele sale care prevedeau şi graţierea celor condamnaţi pentru corupţie. Senatorul social-democrat a susţinut că, potrivit unei situaţii pe care a primit-o în urmă cu o lună de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în închisori sunt 337 de persoane condamnate pentru corupţie.

„Mă gândesc foarte serios să adaug la infracţiunile exceptate de la aplicarea graţierii şi faptele de corupţie, astfel încât cele 337 de persoane să nu beneficieze de graţiere şi să nu îngrozească societatea românească cu chipurile lor hâde de infractori periculoşi şi să nu genereze o stare de pericol în societatea românească prin faptul că ar beneficia de un act de clemenţă”, a spus Nicolae.