MENIU

Senatul adoptă legea privind AMNISTIEREA FISCALĂ A PENSIONARILOR cu venituri calculate greşit

Senatul adoptă legea privind AMNISTIEREA FISCALĂ A PENSIONARILOR cu venituri calculate greşit

Senatorii au decis, luni, prin vot, ca peste 21.000 de pensionari care care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor şi figurează cu debite să fie scutiţi de plata acestora, parlamentarii adoptând în acest sens proiectul de lege iniţiat de Guvern.

Proiect de lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii a fost adoptat de Guvern în data de 19 august şi a fost dezbătut de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, întrunind 111 voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” şi două abţineri.

Potrivit unui amendament formulat în plen de preşedintele Comisiei pentru muncă, Liviu Marian Pop (PSD), sumele dobândite din debitele recuperate de la pensionari începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a acestei legi se vor restitui eşalonat pe o perioadă de cinci ani, începând de la 1 ianuarie 2015, prin plăţi anuale egale.

Restituirea acestor sume se va face pe baza cererilor făcute de pensionari la casele judeţene de pensii, potrivit mediafax.ro.

Mai multe articole despre:
venituri Senat pensionari calculat amnistiere