MENIU

Senatorul Nicoleta Pauliuc, mesaj de Ziua Supravieţuitorilor de Cancer: „În momentul în care învingi această crudă boală, te naşti a doua oară”

Senatorul PNL - Nicoleta Pauliuc

Senatorul PNL - Nicoleta Pauliuc a transmis, joi, un mesaj prilejuit Zilei Naţionale a Supravieţuitorilor de Cancer.

„Am ales ca simbol al Zilei Naţionale a Supravieţuitorilor de Cancer, pe care anul acesta o sărbătorim în 5 iunie, nufărul galben: o floare gingaşă, dar spectaculoasă, născută din suferință.

Nufărul reprezintă cunoaşterea luminii şi dragostea, dar mai ales renaşterea. Pentru că eu aşa văd momentul în care învingi această crudă boală, numită cancer: te naşti a doua oară.
Am inițiat Legea privind Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer pentru că mi-am dorit să avem o asemenea Zi specială pentru a sărbători viaţa, pentru a-i cinsti aşa cum se cuvine pe supravieţuitori, pentru a le spune că vieţile lor contează, că sunt iubiţi şi apreciaţi. Este un moment care îmi doresc să radieze de lumină pentru că ştiu, la fel de bine ca voi toţi, ce temeri şi fantasme există în viaţa fiecăruia chiar dacă boala a fost depăşită.
Cu această ocazie, vrem să le transmite tuturor bolnavilor un mesaj de speranţă. Să le spunem că, la capătul acestei încercări cumplite, se poate obţine împlinirea. Că şi ei pot trece cu bine linia de sosire şi pot privi în urmă cu satisfacţie, pot fi învingători.

Vă dăruiesc din suflet tuturor un nufăr galben şi vă aştept să sărbătorim împreună viaţa”, a transmis senatorul PNL - Nicoleta Pauliuc.