Semnal pentru Guvern: 70% dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită
Un studiu de tip Omnibus lansat recent de Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS arată că peste 70% dintre români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită. Potrivit cercetării sociologice, românii sunt foarte mulţumiţi de principalele politici ale Guvernului, notează Stiripesurse.ro.
Nu mai puţin de 72% dintre respondenţi consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită. Doar 16% cred că România merge într-o direcţie bună. Faţă de sondajul de la începutul lunii mai, ambele valori au scăzut (74-20), însă a crescut puternic procentul celor indecişi, de la 6% la 12%.
Românii sunt cei mai mulumiţi de profesori (59%) şi medici (58%). În privinţa politicilor publice, situaţia nu arată deloc bine pentru Guvern. Doar 19% dintre români se declară mulţumiţi de politica guvernului în domeniul educaţiei, doar 10% aprobă modul în care se cheltuiesc banii de cîgtre Casa de Asigurări de Sănătate, 22% sunt mulţumiţi de economia României şi doar 6% sunt mulţumiţi de politica guvernului în domeniul sănătăţii.
Studiul CURS de tip Omnibus a avut loc în perioada 23 iunie - 1 iulie, cu interviuri realizate la domiciliul celor intervievați. De asemenea, conform casetei tehnice, studiul s-a desfășurat pe un eșantion național de 1067 de persoane, având o eroare statistica de +/- 3% în la un nivel de încredere de 95%.