Şeful Dumei de Stat a Rusiei avertizează România: Nu cred că scutul antirachetă e alegerea românilor
Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Serghei Narîşkin, a declarat, vineri, la Bucureşti, că Rusia nu are nimic împotriva scutului antirachetă de la Deveselu, dar crede că scutul este alegerea clasei politice din România, nu a românilor, scrie Mediafax.
"Alegerea amplasării acelui scut antirachetă aici este o alegere a României şi noi doar respectăm această alegere. Totuşi, eu nu cred că aceasta este alegerea poporului român. În aceste condiţii, noi, Federaţia Rusă, trebuie să facem toţi paşii să asigurăm securitatea cetăţenilor şi a teritoriului nostru", a declarat oficialul rus.
Narîşkin a mai spus că scutul antirachetă este o alegere a conducerii politice a României şi că prin extinderea sistemului NATO se cheltuiesc foarte mulţi bani din bugetele tuturor ţărilor membre NATO, inclusiv de la contribuabilii români.
De asemenea, oficialul rus a spus că SUA au convins Rusia că sistemul antirachetă de la Deveselu nu este îndreptat împotriva Rusiei. "Atunci le-am propus să semnăm un fel de acord că acest sistem antirachetă nu este împotriva Federaţiei Ruse şi de atunci a fost evidentă sinceritatea partenerilor noştri americani", a spus Narîşkin.