Şeful DIICOT, despre legile de modificare a Justiţiei: Diavolul se ascunde în amănunte!
Procurorul-şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, marţi, după întâlnirea cu şefii de parchete din ţară, că instituţia pe care o conduce va exprima un punct de vedere atunci când va vedea proiectele scrise pentru că "diavolul se ascunde în amănunte", scrie Mediafax.
"S-a discutat la nivel principial. Cred că am învăţat să apreciem doar atât când avem ceva scris. Proc mioara.costin urorii DIICOT şi-au exprimat opinia. Când vom vedea proiectele scrise pentru că ştiţi că diavolul se ascunde în amănunte. Trebuie să vedem nuanţele. Dacă aceste principii fac parte din legile justiţiei, considerăm că nu sunt binevenite", a declarat, marţi, procurorul şef DIICOT, Daniel Horodniceanu.
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a convocat, marţi, Consiliul procurorilor generali, astfel că toţii şefii de parchete din ţară, inclusiv Laura Codruţa Kovesi şi Daniel Horodniceanu, au participat în Capitală, la şedinţă, pentru a discuta despre proiectul privind modificările aduse legilor justiţiei. Procurorii au transmis ulterior că nu sunt de acord cu cele mai multe dintre propunerile făcute de ministrul Justiţiei.