Şeful Comisiei de Control a SRI, despre securitatea cibernetică: Este nevoie de noi instrumente
Președintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, că este nevoie de noi instrumente legislative în ceea ce privește comunicațiile electronice și reglementarea unor domenii ale securității naționale cu grad ridicat de sensibilitate.
"Legile în vigoare adoptate la nivelul anilor '90, chiar dacă au suferit modificări și completări, nu mai corespund realităților și acoperă doar parțial nevoile de asigurare a securității naționale", a afirmat Țuțuianu, după audierea la comisie a directorului SRI, Eduard Hellvig. Potrivit lui Țuțuianu, "absența unor reglementări clare în materie a condus la suprapuneri de competență, fapt care generează deficiență în activitatea de securitate națională cu efecte în planul calității informațiilor transmise beneficiarilor".
El a spus că este necesară adoptarea unui nou pachet legislativ în domeniul securității naționale.
"Este necesară asigurarea unor instrumente legislative în ceea ce privește comunicațiile electronice și reglementarea unor domenii ale securității naționale cu grad ridicat de sensibilitate.(...) Noul pachet legislativ în domeniul securității naționale ar presupune adoptarea unor acte normative noi, care să reglementeze sistemul național de securitate, activitățile de informații, de contrainformații, organizarea și funcționarea SRI, statutul cadrelor de informații, securitatea informațiilor clasificate în România, securitatea cibernetică", a mai spus Țuțuianu.
Acesta a adăugat că, de asemenea, sunt necesare modificări sau completări ale unor acte normative în vigoare, cum ar fi Legea privind prevenirea și combaterea terorismului, Legea privind comunicațiilor electronice, cadrul normativ privind evidența turiștilor, Legea CSAT.