MENIU

Şedinţă tensionată luni la PNL. S-ar putea ajunge la convocarea Congresului extraordinar

La BPN al PNL de luni, ora 14.00, ar putea fi convocat Consiliu Naţional. Ludovic Orban speră la o schimbare a Statutului partidului, în timp ce alţi liberali nemulţumiţi de acesta vor un Congres pentru debarcarea lui Orban de la şefia PNL, potrivit surselor politice ale Mediafax.

Consiliul Naţional al PNL se va desfăşura în intervalul 15-30 iulie, liderul PNL, Ludovic Orban, dorind o schimbare a statutului formaţiunii în sensul destituirii preşedinţilor filialelor liberale prin majoritate simplă şi nu prin votul a două treimi din membrii Biroului Politic Naţional, cum este în prezent.

Sursele liberale au declarat că deja a fost realizată, de către conducerea partidului o evaluare a activităţii organizaţiilor PNL din ţară, Ludovic Orban dorind, prin august-septembrie, schimbarea liderilor filialelor PNL Bucureşti - Cristian Buşoi, PNL Ilfov - Marian Petrache şi PNL Prahova - Iulian Dumitrescu, cel din urmă fiind şi lliderul grupului PNL la Senat. De aceea actualului preşedinte al PNL i-ar servi schimbarea Statutului formaţiunii la Consiliul Naţional din vară, deoarece demiterea printr-o majoritate simplă este mult mai uşor de întrunit, decât votul a două treimi din membri.

Pe de altă parte, în partid sunt mai mulţi liberali nemulţumiţi, printre care se numără şi cei trei enumeraţi mai sus, de actualul preşedinte Ludovic Orban şi vor schimbarea acestuia din funcţie spun sursele politice.

Întrebat dacă este interesat să preia partidul, Petrache a declarat doar că nu este momentul potrivit pentru o astfel de discuţie.

"Dacă v-aţi uitat pe Cv-ul meu aţi văzut că sunt membru din 2000 şi singurul lucru care m-a interesat a fost binele acestui partid. Nu pot să discut despre aşa ceva pe presupuneri, când se va ajunge acolo, sunt convins că partidul va găsi cea mai bună variantă. Eu nu discut aşa cu dacă şi cu parcă. Eu am avut funcţii în partid, nu ar fi ok faţă de partid să îmi exprim la momentul ăsta tot felul de opţiuni", a afirmat Marian Petrache.

Mai multe articole despre:
PNL Ludovic Orban sedinta pnl