MENIU

Şedinţă la sediul USL după discuţia din CSAT pe subiectului accidentului aviatic din Apuseni

<p>Victor Ponta</p>

Liderii USL s-au reunit la această oră într-o şedinţă la sediul Uniunii, după discuţiile din CSAT pe marginea accidentului aviatic din Apuseni, fiind prezenţi o serie de miniştri care au participat la reuniunea Consiliului.

Potrivit unor surse din USL, la discuţii participă preşedintele PNL, Crin Antonescu, ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu, ministrul Transporturilor Ramona Mănescu, fiind aşteptaţi şi liderii PSD.

Mai sunt prezenţi Eduard Hellvig, Ilie Sârbu, Robert Cazanciuc şi Liviu Voinea.

Între subiectele care ar urma să fie analizate priveşte oportunitatea modificării legii de funcţionare a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, au mai susţinut sursele citate.