MENIU

USL, NEGOCIERI EŞUATE la Vila Lac: PNL şi PC au părăsit şedinţa

ŞEDINŢĂ DE URGENŢĂ la USL. Johannis, SOMAT de PSD să renunţe la Primărie / Foto: MEDIAFAX

KLAUS JOHANNIS. Întâlnire de urgenţă, luni, la USL, pe tema postului de vicepremier lăsat liber de Daniel Chiţoiu. La întâlnirea care s-a desfăşurat la Vila Lac 1 a participat şi preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu. Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, PSD nu acceptă ca Johannis să fie şi vicepremier. Acesta ar fi fost somat de PSD să renunţe la Primăria Sibiu. UPDATE: În jurul orei 13:00, şedinţa s-a încheiat. Potrivit unor surse politice, negocierile au eşuat, PNL şi PC părăsind şedinţa. Discuţiile urmează să fie reluate marţi.

KLAUS JOHANNIS. Liderii USL s-au întâlnit, luni, la Vila Lac 1, pentru a discuta despre propunerile PNL pentru mai multe posturi de ministru şi în special despre funcţia de vicepremier solicitată pentru KLAUS JOHANNIS.

La ora 15.00 va avea loc o şedinţă a Biroului Permanent al PSD.

Reamintim că premierul Victor Ponta a declarat, anterior, că îl propune, luni, pe KLAUS JOHANNIS la conducerea Ministerului de Interne, deoarece la această instituţie este nevoie de o situaţie clară, de stabilitate, şi că problema funcţiei de vicepremier va fi discutată rapid în USL.

Premierul a arătat că urmează să aibă o întrevedere atât cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, cât şi cu KLAUS JOHANNIS în acest sens.

Primarul Sibiului, KLAUS JOHANNIS, a fost desemnat vineri, de PNL, pentru funcţiile de vicepremier şi ministru de Interne.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că a discutat cu premierul Victor Ponta înainte ca liberalii să anunţe public remanierea mai multor miniştri şi propunerea lui KLAUS JOHANNIS ca membru al Guvernului şi a căzut de acord asupra acestora cu prim-ministrul.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a declarat anterior că are o relaţie foarte bună cu KLAUS JOHANNIS şi că îl doreşte în Guvern, deoarece ar fi un mare câştig, dar că "deciziile tehnice" legate de poziţii şi de procedurile necesare vor fi luate în ţară, "cu calm", în cadrul coaliţiei.


Mai multe articole despre:
Daniel Chiţoiu Klaus Johannis