Pensionarii cu venituri mici primesc 700 de lei. Guvernul a aprobat ordonanța de urgență
Noi ajutoare vin de la 1 iulie. Guvernul a aprobat, joi, o ordonanță de urgență prin care pensionarii care au venituri mai mici sau egale cu 2000 de lei vor primi un ajutor financiar de 700 lei. Potrivit ministrului Muncii, cei 700 de lei vor ajunge la pensionari în luna iulie, odată cu pensia. 3,2 milioane de pensionari vor beneficia de noua măsură. Aceasta aplică pensionarilor sistemului public, pensionarilor din sistemul militar și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special.
Toți pensionarii din sistemul public şi militar care au mai puţin de 2.000 de lei pe lună vor primi un sprijin financiar de 700 de lei, după ce Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o OUG care prevede acordarea acestui ajutor.
Banii ar urma să ajungă la pensionari în luna iulie, atunci când primesc pensia.
Potrivit Guvernului măsura presupune acordarea acestui ajutor o singură dată, în luna iulie 2022, pentru aproximativ 3.300.000 de pensionari afectaţi de creşterea preţurilor la utilităţile publice şi bunuri de consum, în special hrană, aflaţi în risc de excludere socială.
În conferința de după ședința de guvern, Cristian Vasilcoiu a fost întrebat care e impactul bugetar.
„2,3 miliarde de lei raportat la un cost anual cu pensiile în România anul acesta de aproximativ 110 miliarde, deci vedeți că avem un impact de 2%, nu este cine știe ce”, a răspuns secretarul de stat în Ministerul Muncii.
Măsura face parte din Pachetul Sprijin pentru România, care mai prevede, printre altele, şi acordarea de vouchere electronice în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, adică de patru ori în acest an, persoanelor cu venituri mici.
Acestea au începută să ajungă de azi la cei mai săraci dintre români. Voucherele sociale vor fi acordate în patru tranșe: iunie-iulie, august-septembrie, octombrie-noiembrie și decembrie-ianuarie 2023.
Beneficiarul va intra în posesia acestui voucher odată cu înmânarea pensiei sau la altă dată stabilită de Poșta Română, care este distribuitorul acestui ajutor şi o scrisoare alăturată cu codul PIN.
El este sub forma unui card normal. Are componenta de material plastic şi componenta de CIP aferentă şi va putea fi folosit ca orice card bancar.