MENIU

Şedinţă CSAT, marţi, la Cotroceni. Iohannis şi Ponta, faţă-n faţă - surse

Şedinţă CSAT, marţi, la Cotroceni. Iohannis şi Ponta, faţă-n faţă - surse

O şedinţă CSAT va avea loc, marţi, la Cotroceni, conform unor surse, citate de Realitatea TV. Va fi prima şedinţă CSAT cu un prim-ministru învinuit. Tot atunci, preşedintele Klaus Iohannis ar putea afla de la Victor Ponta dacă decide să demisioneze sau nu. Victor Ponta este urmărit penal în dosarul lui Dan Șova.

Președintele Klaus Iohannis a cerut, vineri, demisia premierului Victor Ponta după ce acesta a fost înștiințat că este urmărit penal în dosarul lui Dan Șova. În replică, premierul a anunțat pe pagina sa de facebook, că doar Parlamentul îl poate demite.

”Astăzi, DNA a comunicat public că prim-ministrul Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea este o situație imposibilă ca premierul României să fie invinuit pentru fapte penale. Nu cred că este de dorit ca România să treacă printr-o criză politică. Avand în vedere acest fapt îi solicit demisia premierului Victor Ponta. I-am comunicat aceste lucruri într-o discutie de câteva minute pe care am avut-o cu premierul. Vă mulțumesc”,  a spus Klaus Iohannis. 

Ponta nu renunță la funcție: Doar Parlamentul poate să mă demită

La scurt timp, Victor Ponta a postat pe pagina sa de facebook un scurt mesaj în care a precizat că doar Parlamentul poate să îl demită. Prin urmare, nu va demisiona.

”Am avut cu Președintele Iohannis o discuție instituțională extrem de corectă și civilizată! Respect poziția sa publică, dar am fost numit în funcție de Parlamentul României și doar Parlamentul poate să mă demita! Cred că respectarea principiilor constituționale este esențială pentru societatea noastră și în niciun caz nu pot accepta că un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului și cetățenilor acestei țări! Asta ar însemna dictatură și cred că la peste 25 ani după 1989 ar fi o mare eroare pentru noi toți!”, a scris Ponta pe facebook.

Comitetul Executiv al PSD, convocat luni pentru discuții pe cazul Ponta

Comitetul Executiv al PSD a fost convocat luni la ora 15.00, pentru a discuta noile evoluții legate de dosarul DNA în care premierul e acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari.

Cât timp poate tergiversa Parlamentul cazul Ponta

Victor Ponta poate fi demis de președintele Klaus Iohannis doar dacă Parlamentul permite începerea urmăririi penale pentru conflictul de interese, acuzație care i se aduce premierului de procurorii DNA în cazul numirii lui Dan Șova în Guvern.

19 zile. Acesta este, potrivit noului regulament, termenul maxim pe care îl are la dispoziţie Camera Deputaţilor pentru a tranşa cazul Victor Ponta. Primul pas a fost făcut ieri.

Cererea DNA a fost trimisă Comisiei juridice, care luni trebuie să anunţe când va da un răspuns definitiv pe acest caz. Până atunci, Victor Ponta poate merge să-şi studieze dosarul.

Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost modificat acum câteva săptămâni. Opoziţia s-a opus, dar nu a putut să îşi impună voinţa prin vot.

Conform regulamentului cererea a fost inaintata com juridice are termen 5 zile sa ne faca o informare

Comisia juridică a Camerei Deputaților se va reuni luni, la ora 11,00, pentru a discuta despre scrisoarea procurorului general referitoare la formularea cererii de începere a urmăririi penale față de premierul Victor Ponta.

Comisia juridică a Camerei Deputaților se va reuni luni, la ora 11:00, pentru a discuta cazul Ponta

Mai multe articole despre:
CSAT Victor Ponta şedinţă Klaus Iohannis