MENIU

SECETĂ în România: Premierul Ciucă: Programul „De trei ori subvenția” a început să devină activ

Nicolae Ciucă - premierul României

Premierul României - Nicolae Ciucă a transmis, miercuri, după ședința de Guvern, că se iau în continuare măsuri pentru combaterea efectelor produse de secetă. 

„Continuăm, la nivelul guvernului, să luăm măsuri pentru combaterea efectelor produse de secetă. Comitetul interministerial care gestionează această situație a continuat să lucreze, inclusiv ieri fiind stabilite măsuri pentru susținerea fermierilor ale căror culturi au fost afectate.

De asemenea, Programul ”De trei ori subvenția” a început să devină activ, fiind semnate deja primele contracte.

În continuare, prin colaborarea și coordonarea cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, ne propunem să identificăm soluții pentru dezvoltarea sistemului de irigații atât din fonduri europene, cât și din fonduri de la bugetul de stat.

Astăzi, alocăm fonduri suplimentare pentru executarea în regim de urgenţă a unor operațiuni de dragare a fluviului Dunărea şi a altor lucrări necesare asigurării condițiilor de navigație pe Dunăre. Reducem astfel riscul de blocaje a traficului și timpii de așteptare, pentru a nu afecta lanțul de aprovizionare a economiei”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

Mai multe articole despre:
ciuca seceta masuri guvern