MENIU

SCRISOAREA unei românce din SUA: Suntem dispuşi să facem voluntariat în secţiile de votare

O româncă din SUA se adresează, într-o scrisoare deschisă, premierului, ministrului de Externe şi ambasadorilor, în numele său şi al mai multor conaţionali din diaspora, declarând că românii din străinătate sunt dispuşi să se implice, inclusiv prin voluntariat în secţiile de votare, pentru a reuși să își exercite acest drept, potrivit Mediafax.

Irina Haivas, manager într-o companie americană, le cere lui Victor Ponta, Titus Corlățean şi membrilor corpului diplomatic, ca la turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale să ia măsurile care se impun pentru a remedia "imediat şi drastic" situaţia creată la alegerile din 2 noiembrie, prin creşterea numărului şi capacităţii secţiilor de votare şi a numărului de buletine.

"Credem că acest lucru este realizabil pentru un stat european al secolului 21, de exemplu prin următoarele măsuri: creşterea semnificativă a numărului şi capacităţii secţiilor de votare în toate oraşele din diaspora în care cererea a depăşit capacitatea de procesare a centrelor. Calcularea capacităţii trebuie să permită un timp de 1,5 - 2 minute de persoană (14 ore = 840 min, luând în medie 2 minute pe persoană, doar 420 persoane pot vota cu o singură ştampilă), şi să presupună că toţi românii aflaţi în oraşul şi zona respectivă se prezintă la alegeri", se precizează în scrisoarea deschisă.

Irina Haivas a subliniat că scrie în numele mai multor români din diaspora.

"Suntem dispuşi să ne implicăm şi să ajutam statul român în a face aceste măsuri posibile, inclusiv prin voluntariat în secţiile de votare. Suntem aici. Dar vrem să votăm", spune Irina Haivas.

 

 Mai multe pe Mediafax.