MENIU

SCANDAL ÎN PNȚCD. O parte din lideri îi cer demisia lui Aurelian Pavelescu

<p>Aurelian Pavelescu</p>

O parte din liderii PNȚCD - veniți din PNL - și-au dat demisia din funcțiile de conducere și îi cer președintelui Aurelian Pavelescu să-i imite.

"Rezultatul slab obținut de Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat în alegerile europarlamentare din 25 mai 2014 ne obligă pe fiecare dintre noi să ne asumăm răspunderea pentru această stare de fapt regretabilă. Considerăm că viitorul acestui partid istoric trebuie să primeze în fața oricăror interese și calcule personale ale fiecărui țărănist. Pe aceste considerente, demisionăm din funcțiile de conducere pe care le deținem în structurile naționale de conducere ale PNȚCD. În același timp, îi solicităm public președintelui Aurelian Pavelescu să urmeze gestul nostru, pentru a da o șansă revitalizării PNȚCD. Considerăm că este nevoie de organizarea rapidă a unui Congres deschis, cu alegerea fiecărui membru al conducerii naționale prin vot uninominal, precum și alegeri în toate organizațiile PNȚCD din țară. Trebuie abandonată logica conflictului intern pe mize mici și reprimirea membrilor PNȚCD îndepărtați de partid în ultimii cinci ani. Războiul permanent pe ștampile și  excluderile de membri au distrus infrastructura teritorială a partidului. De asemenea, PNȚCD trebuie deschis către oameni noi, adaptați realităților României anului 2014. Afirmăm, totodată, că PNȚCD trebuie să abandoneze tendințele de izolare pe scena politică prin asumarea unor teme și mesaje marginale și să participe la procesul de unificare a dreptei, inclusiv prin susținerea unui candidat comun la Președinția României", se arată într-un comunicat de presă semnat de Vlad Moisescu, prim-vicepreședinte al PNȚCD.

Mai multe articole despre:
PNŢCD demisii Aurelian Pavelescu Vlad Moisescu