S-a decis cine va conduce ANI, după arestarea lui Georgescu, până la alegerea unui nou președinte
Conducerea Agenției Naționale de Integritate (ANI) va fi asigurată, până la alegerea unui nou președinte, de vicepreședintele instituției, Bogdan Stan.
Consiliul Național de Integritate (CNI) s-a întrunit joi în ședință publică și a luat act de demisia lui Horia Georgescu din calitatea de președinte al ANI, urmând ca aceasta să fie remisă Senatului României.
"Urmare a acestui fapt, Consiliul a luat în discuție și perfectarea pașilor procedurali în ceea ce privește declanșarea procedurii de organizare a concursului pentru alegerea unui nou președinte al Agenției Naționale de Integritate. De asemenea, Consiliul aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, prin efectul legii, conducerea Agenției Naționale de Integritate este exercitată, până la alegerea unui nou președinte, de către domnul Bogdan Stan, în prezent, vicepreședinte al ANI", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Consiliul Național de Integritate este un organism reprezentativ, cu activitate nepermanentă, format dintr-un număr de membri desemnați de către fiecare grup parlamentar din Senat, plus grupul minorităților naționale din Camera Deputaților, reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Finanțelor Publice, Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, Asociației Municipiilor din România, Asociației Orașelor din România, Asociației Comunelor din România, ai societății civile cu activitate în domeniul drepturilor omului, juridic sau economico-financiar, precum și reprezentanți ai funcționarilor publici sau ai asociațiilor magistraților.
Mai multe pe Agerpres