Rus despre nemulțumirile piloților TAROM: Parte din cereri sunt îndreptățite, parte sunt exagerate
O parte dintre solicitările formulate în ultima perioadă de piloții companiei TAROM sunt îndreptățite, dar există și cereri exagerate, a afirmat joi, la Pitești, ministrul Transporturilor, Ioan Rus.
"Am discutat și eu de câteva ori, de multe ori am discutat și cu piloții și cu conducerea companiei. Au un litigiu, trebuie să-i găsească soluție ei. (...) Parte din cereri sunt îndreptățite, parte sunt exagerate, dar știți cum este la negociere, urci sus ca să găsești o cale mediană. Nu știu de ce nu găsesc. (...) Este singura companie din subordinea Ministerului Transporturilor unde există un litigiu care se menține, iar se stinge, iar mocnește", a declarat Rus, potrivit agerpres.ro.
Compania aeriană TAROM a anunțat joi, într-un comunicat de presă, că poartă negocieri cu reprezentanții sindicatelor și elaborează împreună cu aceștia acorduri pentru favorizarea ambelor părți.
"Referitor la știrile apărute în presă conform cărora 'personalul aeronavigant de la TAROM declanșează oficial conflictul de muncă', TAROM precizează că, în acest moment, compania împreună cu reprezentanții sindicatelor poartă negocieri și lucrează pentru elaborarea unor acorduri pentru favorizarea ambelor părți. Semnarea acordurilor va ține cont atât de cererile sindicale, cât și de prevederile legale și bugetul companiei", se precizează în comunicat.