MENIU

Roşca Stănescu, despre cazul Laura Georgescu: În politică, şi lipsa unei reacţii poate fi perversă

<p>Sorin Roşca Stănescu </p>

"În politică, şi lipsa unei reacţii poate fi perversă". Afirmaţia a fost făcută de Sorin Roşca Stănescu, şi se referă la decizia premierului de a nu reacţiona la derapajele şefei Consiliului Naţional al Audiovizualului. Într-un editorial, Roşca Stănescu explică relaţia dintre Victor Ponta şi Laura Georgescu. 

Senatorul Sorin Roşca Stănescu scrie că Laura Georgescu a ajuns la conducerea Consiliului Naţional al Audiovizualului pe aşa-numitul algoritm PSD. "Astfel încât nu i-a fost prea greu domnului Viorel Hrebenciuc să telefoneze pe rând la membrii prestigioasei instituţii, pentru a le cere să o voteze pe Laura Georgescu", scrie senatorul. În plus, acesta scoate în evidenţă că liberalii nu au niciun reprezentant în CNA.

În editorialul său, Sorin Roşca Stănescu vorbeşte despre derapajele repetate ale şefei CNA. Aminteşte gestul prin care Laura Georgescu a smuls camera video de pe calculatorul unui alt membru CNA, pentru ca şedinţa să nu fie înregistrată. De asemenea, scrie despre limbajul nepotrivit ale şefei CNA, atât în faţa copiilor, în cadrul săptamânii "Şcoala Altfel", cât şi la adresa unor colegi, oameni de presă şi politicieni. "Laura Georgescu practică şantajul", mai scrie senatorul.

Sorin Roşca Stănescu îl acuză pe Victor Ponta de lipsă de reacţie. Senatorul spune că, dacă premierul nu a ascultat înregistrările cu limbajul şefei CNA pentru că nu are încredere în sursă, ar putea să îi asculte pe mebrii CNA, care au rang de secretar de stat. "Nu cumva adevărata intenţie a domnului Victor Ponta este aceea de a frauda alegerile utilizând, în mod ilegal, mass-media aparţinătoare? Nu cumva haosul din această instituţie îi serveşte în campania prezidenţială? Nu cumva acest scop se află la temelia frăţiei dintre Victor Ponta şi Laura Georgescu?", se întreabă Sorin Roşca Stănescu în editorialul său.

Mai multe articole despre:
CNA Sorin Roşca Stănescu Laura Georgescu