Românii săraci vor primi a treia tranșă de vouchere sociale. Marcel Boloș, anunț despre pachetele cu produse alimentare de la UE
Românii săraci vor primi cel târziu mâine a treia tranșă de vouchere sociale. Vorbim despre cei 250 de lei cu care aceștia își vor putea cumpăra mâncare. Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene promite că și cea de-a patra tranșă va fi virată în luna decembrie, astfel încât românii să beneficieze de ea cu ocazia sărbătorilor. Mai mult, Marcel Boloș anunță că și pachetele cu produse alimentare de la Uniunea Europeană vor intra în posesia a 1.8 milioane de români până de sărbători.
„Cel târziu miercuri beneficiarii vor fi în posesia acestor bani cuveniți pentru tranșa 3 și suntem în măsură să onorăm angajamentele pe care le am avut pentru ce a însemnat Programul sprijin pentru România.
Tranșa 4, care este ultima și pe care avem obligația să o onorăm, să putem efectua plățile în a doua săptămână din luna decembrie înainte de sărbători încât să aibă posibilitatea să își procure produsele alimentare și să poată să intre în posesia banilor.
În paralel cu voucherele sociale sunt și pachete cu produse alimentare rămase din Perioada de programare 2014-2020, discutăm de peste 1 miliard 880 de mii de pachete alimentare.
Un pachet are 25 de kg și sunt incluse de la zahăr, ulei, făină, conserve de porc, vită și tot ce este în această formă de pachete alimentare pe care le avem în curs de implementare”, a spus Marcel Boloș.