România şi-a anunţat poziţia faţă de organizaţia teroristă Statul Islamic
Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că România sprijină coaliția internațională care se formează pentru combaterea organizației teroriste Statul Islamic, precizând că Bucureștiul va participa "cu ceea ce se decide din punct de vedere strategic și operațional" la efortul internațional făcut în acest sens, scrie Agerpres.
"Din toate discuțiile cu toate instituțiile statului pot să afirm deja public sprijinul României pentru coaliția internațională care se formează în vederea combaterii organizațiilor teroriste, Statul Islamic. Este vorba despre Siria și Irak, este vorba despre un efort internațional la care România, așa cum a făcut întotdeauna în ultimii ani, va participa cu ceea ce se decide din punct de vedere strategic și operațional", a afirmat Ponta la începutul ședinței de guvern.
El a adăugat că această poziție este una transmisă deja partenerilor externi. De asemenea, premierul a amintit că România a avut o poziție foarte clară legată și de "agresiunea" Federației Ruse în Ucraina.
Mai multe pe: Agerpres
Mai multe articole despre:
terorişti
România
coaliţie
sprijin
internaţională
decizii
ţări
stat islamic