MENIU

Austria se opune în continuare intrării României și Bulgariei în Spațiul Schengen

Ministrul de interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat marţi dimineaţa, într-o emisiune la postul public de televiziune, că Viena îşi menţine dreptul de veto faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Ulterior, informația a fost confirmată și de  Karl Nehammer, cancelarul Austriei.

Ministrul a dezminţit informaţiile potrivit cărora Austria ar putea ceda presiunilor la Consiliul miniştrilor de interne din UE care are loc în 8 decembrie la Bruxelles.

"În acest moment, refuzăm extinderea Schengen cu România şi Bulgaria", a spus ministrul, scrie News.ro.

De asemenea, nu va exista nici o aprobare condiţionată a aderării la Schegen, adică aderarea la vară, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii - a precizat un purtător de cuvânt al ministrului într-un interviu acordat cotidianului „Kleine Zeitung”.

Protecţia frontierelor, spun oficialii austrieci, pur şi simplu nu funcţionează, iar Bulgaria şi România trebuie să fie tratate la pachet.

Aflat la Tirana, la summitul unde participă şi preşedintele Klaus Iohannis, cancelarul austriac Karl Nehammer a confirmat această poziţie a Austriei: „Ministrul de interne a precizat clar. Nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea cu Bulgaria şi România. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranţi ilegali care au ajuns în Austria neînregistraţi. Asta înseamnă că au trecut pe la graniţa externă a Uniunii Europene şi au ajuns într-o ţară internă, aşa cum e Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste întrebări de securitate”, a spus Karl Nehammer.

Iohannis, despre Schengen: „Încă se discută, se negociază. Vrem să ducem decizia acolo unde ne dorim noi”

Aflat la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, care se desfăşoară la Tirana, în Republica Albania, președintele Klaus Iohannis a vorbit despre negocierile privind aderarea României la Spațiul Schengen.

Șeful statului a declarat că încă se discută și se negociază, în special din cauză că, în continuare, Austria este reticentă vizavi de accesul nostru în Schengen.