România, codaşa UE la fonduri europene. Primim mai puţini bani ca vecinii noştri din Est
România a primit de la UE până acum 48 de miliarde de euro și a plătit 16 miliarde. Banii europeni sunt cea mai importantă formă de compensare a deficitelor din ţară. Totuşi, nu e de neglijat că primim de două ori mai puţini bani decât vecinii noştri de la est. Îi programăm nesăbuit şi îi mai şi cheltuim insuficient, atrage atenţia într-un editorial Petrișor Gabriel Peiu, pe ziare.com.
Anul trecut, România a cheltuit cu peste 6 miliarde de euro mai mult decât a produs. Fără cele 3,3 miliarde de euro de la Uniunea Europeana, am fi avut un deficit de cont curent uriaș, de 10 miliarde de euro! Această sumă ne-ar fi aruncat spre cer dobânzile la împrumuturi şi ar fi prăbușit ratingul de țară. Nimeni nu ne-ar fi împrumutat o asemenea sumă.
Slovacii şi croaţii primesc de două ori mai mulți bani decât bulgarii şi românii, deşi bulgarii erau în 2014 de două ori mai săraci decât cehii, iar românii erau cu 50% mai săraci decât cehii. Cine e de vină? Cei care au negociat acest buget în numele României, spune Petrișor Gabriel Peiu, fost consilier al premierilor Radu Vasile şi Adrian Năstase.
Nici aceia care îi administrează nu s-au descurcat mai bine. Am ajuns să băgăm în agricultură dublu faţă de ceilalţi şi să fim şi singurii care au deficit în comerţul cu alimente. Practic, subvenționăm materia prima ieftină a altora...
Politicienii de la Bucureşti se feresc să discute subiectul. Banii pe care îi primim de la UE sunt dovada clară a lipsei de competitivitate a clasei noastre conducătoare.
Fostul consilier afirmă că partidele trimit la Bruxelles și Strasbourg „navetiști care nu ştiu să ceară şi nici nu primesc nimic”. Mai bine nu se descurcă nici autorităţile de la Bucureşti cheltuie în mod iresponsabil şi sunt codaşe la atragerea de fonduri. Cheltuiţi cu înţelepciune, banii europeni ar putea aduce autostrăzi "ca afară" şi ar putea susţine dezvoltarea economiei într-o țară în care forţa de muncă se împuţinează.
Mai mult pe ziare.com