Respingerea cererii de urmărire penală a lui Ponta, la Curtea Constituţională
Curtea Constituţională (CC) va analiza miercuri sesizarea penele privind votul din plenul Camerei Deputaţilor prin care s-a respins urmărirea penală în cazul lui Victor Ponta. Premierul este suspectat de fapte de corupţie în dosarul Turceni – Rovinari.
Victor Ponta este urmărit penal, în prezent, în dosarul Turceni – Rovinari, fiind anchetat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut Camerei Deputaţilor să avizeze prin votul din plen începerea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interes.
Deputaţii au respins cererea DNA, fapt pentru care PNL a anunţat în 10 iulie că va contesta votul la Curtea Constituţională. În urma sesizării Partidului Naţional Liberal, CC a decis să analizeze sesizarea, în ciuda solicitării Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor de respingere pe fond a contestaţiei liberarilor.
Sesizarea PNL, care se referă atât la hotărârea Parlamentului de a respinge solicitarea DNA, cât şi decizia plenului Camerei Deputaţilor, a fost formulată de 105 deputaţi.
Aceştia acuză că nu s-a supus la vot cererea procurorilor, ci raportul Comisiei juridice în care se propunea neînceperea urmăririi penală, fapt care a redus opţiunea deputaţilor care au fost de acord cu măsura DNA la posibilitatea de a respinge proiectul de hotărâre formulat de Comisia juridică.
Plenul Camerei Deputaţilor a respins, în data de 9 iunie, cererea înaintată de procurori privind începerea urmăriri penale pe numele lui Victor Ponta pentru conflict de interese în dosarul Turceni – Rovinari.