MENIU

Reprezentanții Bisericilor ortodoxe îndeamnă creștinii să voteze la alegerile europarlamentare

<p>Reprezentanții Bisericilor ortodoxe &icirc;ndeamnă creștinii să voteze la alegerile europarlamentare</p>

Membrii Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) îi încurajează pe creștini să ia parte în mod activ la alegerile europarlamentare din perioada 22 - 25 mai, contribuind astfel la "perfecționarea proiectului european".

Membrii Comitetului Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe lângă Uniunea Europeană (CROCEU) s-au întâlnit la Bruxelles și au hotărât să publice un comunicat în vederea apropiatelor alegeri care vor avea loc în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, pentru a fi aleşi cei 751 de membri ai Parlamentului European în următorii cinci ani, se arată pe site-ul reprezentanţei BOR pe lângă instituţiile europene.

Creştinii sunt astfel îndemnaţi să participe la acest scrutin, considerat de importanţă maximă.

"Asigurarea unei cât mai largi participări la exercitarea acestui drept democratic este de importanță maximă. Niciun stat - sau parte a unui stat - nu poate face față de unul singur provocărilor din ce în ce mai mari ale unei lumi aflate într-un rapid proces de globalizare. Participarea creștinilor la aceste alegeri stă la baza credinței că este nevoie de încurajarea cât mai multor factori de a lucra împreună pentru o lume mai bună, în spirit de solidaritate. Uniți, suntem mai puternici", afirmă CROCEU.

Reprezentanții Bisericilor ortodoxe subliniază, acelaşi context, că Uniunea Europeană nu este doar încă o instituție care urmărește apărarea intereselor economice individuale și colective. '"Mai degrabă, Uniunea Europeană este purtătoarea aspirațiilor a sute de milioane de oameni ce trăiesc în țările lor, dar își doresc să fie parte a unei familii mai mari de popoare, care lucrează împreună pentru consolidarea standardelor sociale, demnitatea vieții și securitatea societății. Cu toții suntem responsabili de edificarea și dezvoltarea unor instituții sustenabile din punct de vedere social, economic și ecologic. Creștinii sunt încurajați să ia parte în mod activ la aceste alegeri, contribuind astfel la perfecționarea proiectului european", au precizat aceştia.

CROCEU este format din reprezentanții la Bruxelles ai Patriarhiei Ecumenice, Patriarhiei Moscovei, Patriarhiei Române, Bisericii Ciprului și Bisericii Greciei.

În România, alegerile europarlamentare vor avea loc la 25 mai.