REPLICA lui Nicolae Bănicioiu după ce DNA a cerut ridicarea imunității. Fostul ministru, acuzat de luare de mită
Procurorii DNA au cerut ridicarea imunității parlamentare a fostului ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu, pentru a putea fi cercetat într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență și luare de mită.
Potrivit Direcției, deputatul Nicolae Bănicioiu ar fi pretins, în perioada 2012-2014, aproape un milion de euro pentru a-și folosi influența și pentru a numi manageri de spital pe care doi oameni de afaceri îi puteau controla și pentru a aloca sume de bani spitalelor cu care aceștia aveau contracte.
"Am văzut astăzi cu surprindere comunicatul DNA și vreau să fac următoarele precizări: în primul rând, consider acuzațiile vehiculate în presă false și din această cauză doresc să am acces la dosar cât de repede posibil! Sunt pentru a se ridica imunitatea deoarece nu am nimic de ascuns și cred că totuși clarificarea cât mai rapidă a situației va fi în interesul tuturor. Înțeleg că, odată cu începutul campaniei electorale, acesta ar fi un subiect care poate ar îngreuna lămurirea lucrurilor și din această cauză am decis că nu voi mai candida! Îmi doresc doar aflarea cât mai rapidă a adevărului și sper ca acest demers să nu fie generat de persoane care au ele probleme și probabil ca să scape au inventat fapte. Voi comunica când voi afla mai multe detalii legate dosar!", a declarat Nicolae Bănicioiu, pentru Realitatea PLUS.