MENIU

Remus Cernea vrea modificarea legii maidanezilor. A adus la Bucureşti un europarlamentar german

<p>Remus Cernea</p>

După ce a încercat fără succes să salveze delfinii, Remus Cernea îşi îndreaptă atenţia către maidanezi. Deputatul a adus la Bucureşti un europarlamentar german, care spune că uciderea câinilor fără stăpân pune România într-o lumină defavorabilă.

Remus Cernea a depus deja un proiect la Camera Deputaţilor prin care cere înlocuirea eutanasierii cu sterilizarea.

"Monitorizăm procesul de eutanasiere a câinilor maidanezi şi rugăm Guvernul şi parlamentarii să fie deschişi faţă de aprobarea unei noi legi care să oprească masacrul. Oamenii sunt foarte dezamagiti când văd ce se întâmplă în această ţară frumoasă", a spus eurodeputatul german Ştefan Eck.

Remus Cernea este convins că problema câinilor comunitari poate fi rezolvată şi prin alte metode.

"Suntem convinsi ca peste 99 la suta dintre cainii comunitari sunt caini blanzi si prietenosi, si este o barbarie ca este sa fie ucisi in masa, exista solutii rationale si eficiente pentru a reduce nr acestora semnificativ pana la disparitia lor de pe strazi, insa utilizand metode umane", a spus Cernea.

Proiectul de lege se află în dezbatere la Comisia pentru Administraţie Publică.

Mai multe articole despre:
parlament Remus Cernea lege maidanezi