REDUCEREA CAS, VOT FINAL în Camera Deputaţilor
Proiectul de reducere a CAS cu cinci puncte procentuale ajunge într-un final şi în plenul Camerei Deputaţilor. Reexaminarea documentului a fost respinsă de deputaţii din Comisia de buget şi urmează ca acesta să fie dezbătut azi în plen, iar mâine să primească un vot final.
Tot în şedinţa de azi vor fi dezbătute proiectele privind amnistierea fiscală a pensionarilor şi a mamelor, dar şi extinderea amnistiei fiscale la toţi bugetarii cu venituri salariale constatate nelegale de rapoartele Curţii de Conturi.
Întrebat câţi oameni se încadrează în prevederile acestei legi, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a menţionat doar că este vorba de 300 de milioane de lei.