MENIU

Reacţia UDMR la condamnarea deputatului Mate Andras Levente

Reacţia UDMR la condamnarea deputatului Mate Andras Levente

UDMR consideră că decizia ICCJ prin care liderul deputaţilor Uniunii, Mate Andras Levente, a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare este "deosebit de bizară", reprezentanţii organizaţiei declarându-se convinşi că acesta "nu a încălcat nicio normă juridică în vigoare".

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de UDMR şi semnat de liderul formaţiunii, Kelemen Hunor, sentinţa ICCJ de condamnare a lui Mate Andras este "deosebit de bizară".

"UDMR nu înţelege de ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-a condamnat la şase ani de închisoare cu suspendare pe deputatul Máté András Levente, deputat de Cluj, liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor. Cu toate că această sentinţă nu este definitivă, noi o considerăm deosebit de bizară, conştienţi de faptul că, în acest caz, a fost luată deja o decizie a autorităţilor judiciare şi anume neînceperea urmăririi penale. Uniunea este solidară cu Máté András Levente, un politician care de mulţi ani îşi duce activitatea în interesul comunităţii. UDMR aşteaptă decizia finală a Înaltei Curţi în acest caz. Până atunci, considerăm că acest coleg al nostru beneficiază de prezumţia de nevinovăţie", a arătat Kelemen.

Liderul UDMR s-a declarat convins că Mate Andras nu a încălcat nicio normă juridică în vigoare.

"Avem încredere că deciziile Justiţiei sunt luate în conformitate cu reglementările juridice şi constituţionale şi în spiritul deciziilor Curţii Constituţionale cu privire la interpretarea corectă a normelor care reglementează incompatibilitatea, conflictul de interese şi statutul demnitarilor publici", a spus Kelemen Hunor.

Deputatul UDMR Mate Andras Levente a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, de instanţa supremă, în dosarul în care este acuzat că şi-a angajat soţia la Parlament, iar aceasta a obţinut astfel venituri de 5.508 lei.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus ca deputatului să îi fie suspendată pedeapsa pe un termen de încercare de doi ani şi şase luni, care se va socoti de la data ramânerii definitive a hotarârii. De asemenea, potrivit deciziei instanţei, lui Mate Andras Levente i-au fost interzise mai multe drepturi.

Hotărârea de luni a ICCJ nu este definitivă şi poate fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

În septembrie 2013, deputatul UDMR Mate Andras Levente a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care l-au acuzat de conflict de interese.

"Mate Andras Levente, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a formulat cererea de angajare a soţiei sale la Camera Deputaţilor şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru soţia sa în cuantum de 5.508 lei", arăta Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost deschis după ce, în septembrie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul instanţei supreme să cerceteze un posibil conflict de interese în cazul deputatului Mate Andras Levente.

Mate Andras Levente a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea soţiei sale, Erzsebet Mate, în perioada 16 martie 2010 - 1 ianuarie 2011, în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj, arăta atunci ANI.

Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective, preciza ANI.

Mai multe articole despre:
UDMR deputat condamnare Mate Andras Levente