MENIU

Reacţia lui Vasile Dâncu, după ce a fost împuşcat ursuleţul din Sibiu

Împușcarea ursulețului la Sibiu este un fapt tragic, a scris vicepremierul Vasile Dîncu, miercuri, pe Facebook.

"Acum vreo patru ani am scris, în cheie ironică și gust amar, un text despre un episod ciudat de prostie colectivă. Împușcarea ursulețului la Sibiu este deja un fapt tragic. Mi-e și greu să scriu despre asta", a spus Vasile Dîncu.

Totodată, Vasile Dîncu a făcut referire la un text intitulat "Ursul contra România", pe care l-a publicat pe blogul său în 21 septembrie 2012. În acest text, Dîncu vorbea despre mobilizarea autorităților pentru a prinde un urs.

"România alunecă spre liliputanism, așa li se pare copiilor. Adrian, fiul meu, m-a întrebat aseară de ce o țară ca a noastră, adică mare, am dedus eu, aleargă de două săptămâni după un urs. Ce, îmi zice el, suntem Andorra sau Liechtenstein? (...). Sunt sigur că aceste țări mici, dar bine organizate, nu ar ajunge niciodată într-o așa situație penibilă, chiar dacă i-ar invada 20 de urși. (...) Lupta autorităților cu fiara care a atacat România pare una fără sfârșit. Exact ca și prostia românească", a scris la momentul respectiv Vasile Dîncu.

Dîncu a făcut aceste precizări pe Facebook în contextul în care, miercuri, la Sibiu, a fost împușcat un urs care a ajuns pe străzile orașului. Ursul a fost împușcat pentru că reprezenta un pericol prea mare, a anunțat IPJ Sibiu, precizând că s-a încercat ca animalul să fie tranchilizat, dar nu s-a reușit acest lucru.