MENIU

Reacţia lui Ponta, după retragerea titlului de "doctor": "Îmi fac o nouă teză de doctorat"

Fostul premier Victor Ponta a postat pe o reţea de socializare o primă reacţie după ce Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis să îi retragă titlul de doctorat.

"Ok - tehnocraţii au rezolvat principala problemă a ţării - mi-au luat şi ei doctoratul (ca Băsescu în 2012)! Înţeleg că acum (după această mare victorie) totul va fi bine - de azi încep să crească încasările la buget să ieşim din deficit / de azi începem să primim banii europeni pe care nu i-am luat până acum / de azi plîtim subvenţiile în agricultură, mărim salariile şi pensiile / de azi nu mai mor bebeluşii în spitale şi nici nu se mai dau subiecte grele la examenul da capacitate / şi de azi nu mai suntem 'marfa' pe care o vând tehnocraţii ca să primească o promovare cănd se întorc la Bruxelles!", a scris Ponta pe Facebook.

"Sunt onorat de efortul pe care ditamai Guvernul de tehnocraţi l-a facut doar pentru persoana mea - o ordonanţă de urgenţă doar pentru mine, o Comisie doar pentru mine (când am primit verdictul de neplagiat în 2012 de la acelaşi CNACTDU a mai fost o teza de doctorat examinată în acelaşi timp - fac pariu că nu aveţi "Curaj" să o revedeţi şi pe aceea / o hotărâre definitivă dată în favoarea mea de ÎCCJ în 2014 ignoraţă! Vă mulţumesc din inimă, dragi politruci! Şi de azi mă ocup să îmi fac o nouă teză de doctorat cu tema 'Fabulosa Guvernare Tehnocrată şi măreţele sale realizări pentru poporul român' - that will be fun!", a adăugat fostul premier.

Ponta a rămas fără titlul de doctor

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis joi, 30 iunie, să retragă titlul de doctorat al fostului premier Victor Ponta.

Mai multe articole despre:
Victor Ponta doctorat plagiat reacţie doctor CNATDCU