Reacție șocantă din PSD după condamnarea lui Dragnea: ”Medicii să dea salariile înapoi”
Deputatul Cătălin Rădulescu a reacționat violent după condamnarea lui Liviu Dragnea, amintind de toate măsurile adoptate de PSD și cerând beneficiarilor să returneze ce au primit.
Deputatul PSD Cristian Rădulescu a reacționat furios după condamnarea lui Liviu Dragnea, supărat pe toți romînii, dar în special pe cei care au beneficiat de măsurile PSD.
"Este a doua execuţie pentru PSD, după Adrian Năstase (...). Dacă dumneavoastră credeţi că toate măsurile pe care le-am luat noi PSD în decursul acestor 2 ani de zile şi pentru fermieri şi pentru pensionari şi pentru profesori şi pentru medici şi pentru tot, dacă măsurile nu au fost bune atunci toţi oamenii aceştia ar trebui să refuze măsurile noastre şi să meargă pe măsurile propuse de PNL şi USR. Eu îi rog pe medicii care au primit de 4 ori salariul să îl dea înapoi sau să plece din ţară cum plecau până acum din cauza salariului, profesorii să meargă să muncească la fructe pentru că înseamnă că nu au fost mulţumiţi de măririle salariale, pensionarii la fel să voteze USR şi pe cei care au votat care au ieşit acum, fermierii să dea înapoi subvenţia la USR pentru că oricum o să li se ia înapoi şi hai să vedem cum o să trăiască cu aceste partide. Dacă o să le placă ce măsuri vor propune USR şi PNL să stea cu ei nu este nici un fel de problemă", a mai spus Rădulescu la Digi24.
Cel poreclit "Mitralieră" a mai spus ulterior că interimatul la şefia PSD va fi preluat de Viorica Dăncilă.
"Se vede foarte clar că este o execuţie a anilor '50. S-a dat un exemplu. Rămâneţi voi în ţară cu securiştii, n-am văzut o justiţie independentă în ultimii 10 ani de zile. N-o să găsiţi aşa ceva în Europa, dar sper că trecem şi peste momentul ăsta. Suntem alături de Liviu Dragnea, să fie tare acolo unde va fi. Nu este niciun nume pentru funcţia de preşedinte, vom decide cine preia interimatul. Normal, doamna Dăncilă preia interimatul. Asta e viaţa, au câştigat în celelelate ţări, la noi în România s-a vrut asta. Daţi în cap, violaţi, s-a dat liber", a spus Cătălin Rădulescu.