Reacția României la amenințarea Rusiei
Guvernul României reacţionează oficial la ameninţările preşedintelui rus Vladimir Putin cu privire la faptul că ţările care găzduiesc sisteme antirachetă americane sunt ţinte ale Federaţiei Ruse.
Ministerul Afacerilor Externe consideră că "este complet irelevantă invocarea componentei scutului antirachetă de la Deveselu în actualul context legat de INF, întrucât sistemul antirachetă de la Deveselu nu face obiectul Tratatului INF". "MAE apreciază încă o dată că retorica agresivă este una nejustificată și contraproductivă", se arată într-un comunicat al ministerului.
"În plus, poziția MAE cu privire la sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice (NATO BMD), din care facilitatea de la Deveselu este parte integrantă, nu s-a modificat.
Ministerul Afacerilor Externe a precizat în nenumărate rânduri că întreg conceptul scutului antirachetă al NATO are un caracter pur defensiv și reprezintă o acțiune proporțională cu amenințările actuale, care respectă toate angajamentele internaționale.
Federația Rusă a primit toate asigurările și explicațiile necesare atât din partea României, cât și din partea NATO în acest sens", mai precizează MAE.