Profeția lui Traian Băsescu, în cazul Dan Șova: Dacă știe multe lucruri despre Ponta, nu se dă votul
Parlamentul lucrează politic în relația cu justiția și nu după lege, consideră fostul președinte Traian Băsescu, referindu-se la cazul social-democratului Dan Șova.
"Aș aduce aminte că, în același Parlament al României, pentru doamna Udrea s-au făcut trei cereri de arestare în două ore și toate trei au fost votate în 24 de ore de la solicitare, au venit săracii și duminica, iar cu Șova nu reușesc să ia o decizie. Ce înseamnă asta? Înseamnă că Parlamentul lucrează politic în relația cu justiția și nu lucrează după lege. Dacă avea principii și spunea 'domnule, noi de principiu nu suntem de acord cu arestările', trebuiau să nu le accepte la nimeni decât la situații de flagrant sau dacă la unii votezi o reținere și trei arestări, deci patru voturi date până la miezul nopții, dar să se rezolve în 24 de ore, iar la alții îl ții cu lunile și nu mai știi cum să citești Regulamentul și Constituția și legea, asta arată că, de fapt, Parlamentul are abordări politice incorecte în raport cu justiția", a declarat marți Băsescu, la sediul PMP.
În opinia acestuia, în raport cu justiția nu pot fi abordări dependente de aranjamente sau chiar "posibile șantaje".
"Dacă Udrea nu a putut șantaja pe nimeni în Parlament, bine mersi s-au dat voturile; dacă Șova știe multe lucruri, spre exemplu, despre Victor Ponta, păi nu se dă votul. Viața este complicată. (...) După părerea mea, niciunul dintre partidele vechi — nici PSD, nici PNL — nu mai au ceva de spus României", este de părere fostul președinte.
Întrebat dacă șefa ÎCCJ, Livia Stanciu, ar trebui să-și dea demisia, Traian Băsescu a negat. "Nu. Consider că și Livia Stanciu și Kovesi trebuie să-și ducă mandatul pentru că este scris în lege și sper, așa cum se justifică acuzația făcută de ziariști și politicieni, de abuz în serviciu pentru doamna Stanciu și pentru doamna Kovesi, același mod de gândire să fie și pentru un primar (...) care este acuzat de abuz în serviciu. Dacă are semnăturile de la juridic, de la patrimoniu, ... când face o restituire, trebuie să se știe că abuzul în serviciu nu trebuie căutat neapărat la primar", a menționat fostul șef de stat.