Război în coaliție: Schimb de replici între Ciucă și Ciolacu după scandalul de la Pantelimon
Noi replici dure în Coaliție! Nicolae Ciucă îl „înțeapă” din nou pe Marcel Ciolacu, la 6 ani de la protestele violente din 10 august. Într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, liderul liberal critică ceea ce numește „un asalt politic coordonat de conducerea de atunci a PSD”. Atacul vine după un schimb de replici dure între cei doi lideri, care s-au acuzat de neseriozitate, lipsă de onoare sau ipocrizie pornind de la scandalul din spitalul Pantelimon.
„10 august 2018 rămâne un moment simbolic, în care românii au arătat că se pot mobiliza pentru a apăra justiția de asaltul politic coordonat de conducerea de atunci a PSD. Nu trebuie să uităm niciodată acele momente negre din istoria recentă și trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca asemenea evenimente să nu se mai întâmple vreodată.”
Întregul scandal a pornit de la situația din spitalul Pantelimon. Liderii celor doua partide s-au atacat reciproc, iar subiectul central al criticilor social-democraților a fost cartea scrisă de Nicolae Ciucă.
„Atacurile isterice sunt apanajul oamenilor politici slabi și disperați, nu al bărbaților de stat, de la care lumea așteaptă soluții la problemele lor. Să te prăbușești așa, după ce ai bătut marșul ”stabilității” la înviorare, la prânz și seara, este destul de trist. Și ipocrit! Îi recomand deci domnului Ciucă să scrie mai mult la vestita sa carte și mai puțin pe rețelele sociale. Altfel, riscă să aibă mai multe panouri publicitare decât pagini la această ”Capră cu trei iezi” liberală de 2 milioane de euro.”
„Despre cartea în sine... nu a văzut-o nimeni deocamdată, înțeleg că singurul care a citit-o a fost domnul Rareș Bogdan că s-a pronunțat și la adresa conținutului, a contextualizat-o cu „Capra cu trei iezi”. Înțeleg că e pe-aproape ca și conținut așteptam cu interes sa apară pentru liberali, că înțeleg că va fi lectură obligatorie acolo.”, a spus politicianul.
Ciucă și Ciolacu, la cuțite după scandalul de la Pantelimon
Nicolae Ciucă a răspuns și el printr-o postare pe Facebook.
„Am observat ardoarea cu care premierul Marcel Ciolacu aduce în discuție problema cărții pe care am scris-o. Îi transmit să stea liniștit! Va avea un exemplar cu dedicație, sper că va reuși să-l citească. Dar până atunci, în calitate de partener de coaliție, îi solicit să trateze cu maximă responsabilitate situația de la spitalul Pantelimon.”
Liderul liberal nu a ratat nici ocazia să ironizeze pronunția premierului pentru cuvântul „malpraxis”.
„Am citit postarea-replică a “colegului” Marcel Ciolacu. Dacă ar fi să-i răspund în același fel, aș putea spune că nu cred că a citit-o înainte de a fi postată. Nu o fac pentru că nu vreau să alimentez starea de nervozitate a unui premier PSD pus în fața unor situații care implică termenul de MALPRAXIS. Ridicolul situației vine din insistența lui Marcel Ciolacu de a purta dezbateri despre cărți.”
Deputatul PSD Remus Mihalcea îl acuză pe liderul liberal că doar mimează ruperea de PSD ca să adune mai multe voturi.