MENIU

Rareș Bogdan, apel către Opoziție: ”Dacă ne vom ataca între noi, România va pierde”

<p>Rares Bogdan</p>

Candidatul PNL la europarlamentare 2019, Rareș Bogdan, a făcut, la Realitatea TV, un apel către Opoziție. Solicitarea lui vine după ce Dacian Cioloș l-a atacat duminică pe președintele Klaus Iohannis.  

”Îi rog pe cei din opoziție să nu se atace între ei. Cine ne-a adus în situația de a ajunge oaia neagră a Europei? PSD este dușmanul României, nu cei din opoziție”, a precizat acesta.

Candidatul PNL a mai spus că îi roagă pe colegii din PNL să nu răspundă la ”scăparea” lui Dacian Cioloș și să concentreze asupra celor care au îngenunchiat România.

”Cred că domnul Cioloș a avut o scăpare, cred că nu are ce să îi reproșeze președintelui Klaus Iohannis. Noi nu ne batem cu USR Plus, PMP sau alții, noi ne batem cu PSD și cu ALDE, ei sunt pericolul pentru România. PNL nu se va bate cu forțele din opoziție”, a explicat Rareș Bogdan.

”Doi oameni l-au atacat pe președintele României. Unul se numește Liviu Dragnea, iar atacurile au fost într-un mod grobian. Celălalt este Dacian Cioloș și nu aș spune că l-a atacat, ci că a făcut o referire nepotrivită. Este o greșeală fatală pentru România să ne atacăm între ei, PSD se va bucura, va mânca floricele”, a detaliat acesta.

”Dacă ne vom ataca între noi, România va pierde, vom pierde noi, vor pierde copiii noștri”, a mai spus Rareș Bogdan.

Acesta a mai spus că ceea ce s-a întâmplat la summitul de la Sibiu și la miting PSD de la Iași arată o Românie împărțită. ”O România împărțită de cei care manipulează oameni de bună credință”, a precizat Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan, dezvăluiri din campania electorală: ”Mi-au atacat soția însărcinată”

Dacian Cioloș a criticat, într-un miting electoral, guvernările PSD, dar și pasivitatea președintelui Klaus Iohannis în fața acestora, sugerând că războiul cu social-democrații i-ar folosi electoral.

”Cred că viitoarea Constituție a României trebuie să precizeze mai clar responsabilitatea guvernării. Președintele și Guvernul trebuie să lucreze împreună, dar, pentru asta, Președintele țării trebuie să își asume decizii. Dacă nominalizezi în fruntea guvernului toate, dar chiar toate marionetele unui infractor ca Dragnea, tu, ca Președinte, trebuie să îți asumi responsabilitatea pentru nominalizare”, a spus Dacian Cioloș.

La rândul său, liderul PNL, Ludovic Orban s-a dezis de guvernarea Cioloș, și susține că responsabilitatea acesteia aparține mai mult PSD-ului decât liberalilor, sau președintelui.

Mai multe articole despre:
PSD Dacian Cioloş Rareş Bogdan